Astazi iti propunem o salata speciala, potrivita atat pentru o cina de weekend, cat si pentru o masa cu prietenii pe care vrei sa ii surprinzi. Este vorba despre o salata cu rucola si capsune. Daca ti se pare o combinatie ciudata, ai putina incredere in noi si vei descoperi o explozie de gusturi minunate, care se completeaza excelent!
Reteta de salata cu rucola si capsune, cina lejera pentru un weekend de vara
Vei avea nevoie de urmatoarele ingrediente:
- 100 g rucola
- 100 g capsune proaspete
- 50 g mix de frunze verzi (baby spanac, salata lollo, salata romaneasca etc.)
- 20 g branza de capra
- 20 g nuci pecan
- Cateva fire de menta
- Otet balsamic
- 2 linguri ulei de masline
- Sare si piper
Cum se prepara salata cu rucola si capsune:
Incepe prin a spala bine frunzele verzi (rucola, menta, celelalte verdeturi). Apoi, lasa-le la scurs intr-o strecuratoare. Este foarte important ca acestea sa fie uscate cand incepi sa prepari salata. In caz contrar, aceasta se va inmuia si va avea o textura neplacuta.
3 retete de ulei aromatizat, pentru a scoate din anonimat orice salata de vara
Cat verdeata sta la uscat, spala capsunele, indeparteaza-le frunzele si taie-le in jumatati, pe lungime. Sfarama branza de capra cu degetele sau cu ajutorul unei furculite. Trage la tigaie nucile pecan pentru cateva minute, pentru a obtine o aroma mai puternica si o textura crocanta.
Pune frunzele verzi uscate intr-un bol, apoi adauga uleiul de masline, sarea si piperul. Amesteca foarte bine, pentru a condimenta fiecare frunza in parte. Apoi, adauga branza, capsunele si nucile. Amesteca din nou, insa de aceasta data cu grija, pentru a pastra intacte fructele si nucile.
Pune salata pe doua farfurii, apoi adauga putin otet balsamic deasupra fiecarei portii. Vei obtine o salata echilibrata si proaspata, dar totodata usor dulce si putin sarata. Daca vrei, poti adauga si 1-2 lingurite de seminte de canepa, pentru extra nutrienti. Iar daca vrei o salata vegana, pur si simplu elimina branza de capra sau inlocuieste-o cu o branza vegetala sarata.