Conopida este una dintre acele legume pe care ar trebui sa le consumam mai des, insa pe care continuam sa o evitam pentru ca nu ni se pare cea mai gustoasa. Si totusi, putem gasi o gramada de modalitati pentru a o transforma intr-o masa bogata si delicioasa.
Supa crema este o optiune buna pentru ca iti ofera oportunitatea de a consuma o cantitate mare de conopida fara sa constientizezi asta (imi aduc aminte ca atunci cand eram mica nu suportam sa vad buchetelele de conopida in farfuria mea, spre revolta mamei), asa ca vei beneficia astfel de antioxidantii pe care ii contine, de calciu, vitamina C, vitamina K, acid folic si vitamina B6.
Conopida la cuptor cu salsa verde
Branza cu mucegai ii da o aroma deosebita si o transforma chiar intr-o placere secreta. Am adaugat si ciupercile, pentru proteine, dar le poti inlocui cu bacon in cazul in care iti doresti un gust mai bogat.
Ingrediente pentru supa crema de conopida cu branza cu mucegai
-1 conopida mica
-1 cartof
– 100g ciuperci sau bacon
-50g branza cu mucegai
-ulei
-sare
-piper
Mod de preparare:
Mai intai trebuie sa speli conopida sub jet de apa rece si sa desfaci buchetelele. Apoi curata cartoful si taie-l cubulete. Pune la fiert un litru de apa in care ai adaugat 1 lingurita de sare de mare. Adauga in apa mai intai cartoful taiat cubulete, deoarece fierbe un pic mai greu, iar dupa 10 minute adauga si buchetelele de conopida. Mai lasa-le sa fiarba impreuna inca 10 minute.
Supa crema de telina cu cimbru
Pune legumele fierte intr-un blender pana ce se transforma intr-o pasta cremoasa, pe care sa o diluezi treptat cu supa in care au fiert. Presara apoi sare si piper dupa gust si mai fierbe cateva minute.
Taie ciupercile (sau bacon-ul, in functie de preferinte) fasii si prajeste-le usor pe fiecare parte in putin ulei de cocos. Scoate-le pe un servetel care sa absoarba excesul de ulei.
Supa crema de conopida se serveste fierbinte, punand deasupra ciupercile (sau bacon-ul) si branza cu mucegai taiata cubulete.
Foto: Shutterstock.com