12 metode ca sa obtii un abdomen plat fara exercitii

abdomen plat
1
De Ioana Marosan
24 oct. 2018

Toata lumea stie cat este de greu sa scapi de stratul de grasime de pe abdomen. Exista cateva metode care te pot ajuta sa ai un abdomen plat fara sa faci exercitii.

Abdomenul este unul dintre locurile de pe care grasimea dispare cel mai greu, iar exercitiile pentru abdomen sunt dintre cele mai dificile. Noi iti recomandam 12 metode ca sa obtii un abdomen plat fara exercitii.

Un regim alimentar strict sau o dieta prin care sa slabesti foarte repede nu sunt neaparat cele mai bune solutii la care poti recurge atunci cand vrei sa scapi de kilogramele in plus. De asemenea, exista unele lucruri care te pot face sa ai stomacul umflat dar si cateva trucuri prin care poti avea un abdomen plat.

Fii cat mai relaxata!

Atunci cand esti stresata, organismul tau produce mai multi hormoni de stres care au un efect negativ asupra sistemului digestiv si te fac sa fii si sa te simti balonata si chiar constipata. Asa ca, ori de cate ori poti, relaxeaza-te! Chiar si numai pentru cateva minute in fiecare zi, incearca sa meditezi, sa faci cateva posturi de yoga sau sa nu stai in fata televizorului.

Fa o baie calda!

Relaxeaza-te cu o baie calda si foloseste o sare de baie Epsom in locul parfumului obisnuit. Una sau doua maini de sare pot contribui la reducerea cantitatii de apa din abdomenul tau. Este un truc folositor pentru zilele in care vrei sa imbraci blugii cei mai stramti.

Mananca ciocolata neagra

Nu la fiecare masa, dar 1-2 patratele de ciocolata neagra te pot ajuta sa mai reduci din grasimea abdominala. Ciocolata neagra contine grasimi mononesaturate care iti pot accelera viteza metabolismului. In plus, vei avea parte de o portie de energie suplimentara.

Controleaza-ti pozitia corpului!

Atunci cand stai aplecata in fata computerului, a tabletei sau pe telefon, postura ta este grav afectata. O pozitie corespunzatoare o sa te faca sa pari mai slaba, mai inalta si iti va solicita si muschii abdomenului.

Incearca sa stai cu spatele drept si cu umerii trasi spre spate si pune ambele picioare pe podea. Daca nu functioneaza, pune-ti un reminder pe telefon ca sa te ridici de pe scaun in pozitia de drepti la fiecare 20 de minute.

Bea zeama de lamaie (cu apa)

In rutina zilnica de dimineata poti sa introduci consumul unui pahar cu apa calduta in care sa pui zeama de la o jumatate de lamaie. Acest obicei poate contribui la reducerea inflamatiilor din organism si poate sa combata senzatia de balonare.

Renunta la guma de mestecat

Atunci cand mesteci guma, inghiti si aer care contribuie la senzatia de balonare. In plus, organismul tau va crede ca urmeaza sa primeasca hrana si va incepe sa se pregateasca pentru consumarea ei. Iar daca nu exista mancare, excesul de acid din stomac va produce balonare.

Renunta la sare

Renuntand sau micsorand cantitatea de sare pe care o consumi reduci sansele de a fi balonata. Potrivit expertilor nutritionisti, daca reduci cu doar 3 grame cantitatea zilnica de sare consumata, vei determina organismul sa elibereze din apa pe care o retine pentru a ajuta la dizolvarea sarii in exces din organism.

Iar daca ai nevoie sa folosesti sare, alege sarea de mare. Contine mai putin sodiu decat sarea de masa. Si evita sosul de soia care produce balonarea aproape instantaneu. Iti poti condimenta meniul cu alte ierburi si condimente: piper cayenne, sos tabasco si chimen, toate acestea fiind recomandate pentru accelerarea metabolismului.

Nu manca pe fuga!

Fa-ti timp si mananca linistita la fiecare masa. Te va ajuta sa te relaxezi si sa te concentrezi mai bine la ceea ce mananci. Mananca cu gura inchisa si nu vorbi atunci cand mesteci, astfel vei reduce cantitatea de aer pe care o inghiti si care ajunge in stomacul tau.

Controleaza cat mananci

Cel mai bun mijloc pentru a avea un abdomen plat este acela de a controla cantitatea de mancare pe care o consumi, iar din meniu sa nu lipseasca alimentele integrale si grasimile mono-nesaturate.

Bea ceai verde

Studiile au indicat o legatura stransa intre consumul de ceai verde si slabitul eficient. Ceaiul verde stimuleaza elibereaza grasimii de la nivelul celulelor, iti asigura un plus de energie si intensifica procesul de ardere al grasimilor.

Mananca incet!

Daca mananci prea repede sunt sanse sa iei inghitituri mari de mancare, iar acestea incetinesc procesul digestiv si provoaca balonare. O masa ar trebui sa dureze intre 25 si 30 de minute. Probabil ca vei manca mai putin pentru ca organismul si creierul vor avea timp sa inregistreze faptul ca ai stomacul plin deja.

Consuma legume si crucifere cu moderatie

Legumele, boabele si cruciferele (varza, conopida si varza de Bruxelles) sunt foarte bogate din punct de vedere nutritional dar, din pacate, provoaca si balonare. Cel mai bine este sa le introduci treptat in regimul tau alimentar si sa-i dai organismului timp sa se obisnuiasca cu acest tip de carbohidrati.

Foto: Shutterstock.com