5 condimente aromate care stimuleaza digestia si reduc balonarea

1
De Denisa Toma
19 sept. 2019

Balonarea este o problema cat se poate de neplacuta, cu care ne confruntam des. Fie ca ai mancat prea mult, fie ca ai ales alimentele recunoscute pentru faptul ca produc balonare, in mod sigur cauti remedii care sa dea rezultate rapid.

De obicei, ceaiul este o solutie la indemana, usor de preparat, care te ajuta sa scapi de efectul de balonare, abdomen umflat si disconfortul asociat.

Ceaiul de ghimbir, in special, este recunoscut pentru capacitatea sa de a reduce balonarea. Dar nu este singura solutie. Poti include mai des in alimentatia ta condimente care stimuleaza digestia si previn balonarea. Poti sa le adaugi in preparatele tale sau le poti consuma sub forma de ceaiuri sau adaugate in smoothie-urile tale favorite.

Iata cateva dintre condimentele si ierburile aromate recomandate de specialisti pentru combaterea balonarii:

Sfatul nutritionistului: „Acest aliment este principalul vinovat pentru senzatia de balonare”

Ghimbir

Majoritatea specialistilor recomanda ghimbirul pentru stimularea digestiei si pentru a preveni sau reduce balonarea. „Ghimbirul poate fi folosit pentru a reduce aparitia gazelor intestinale. Contine compusi fenolici despre care stim ca au proprietatea de a reduce iritatia la nivel gastrointestinal”, declara medicul nutritionist Katherine McNamara pentru wellandgood.com. Specialistul sugereaza sa adaugi ghimbirul ras sau taiat felii subtiri in preparatele de legume sau dressingul pentru salate. Gastroenterologul Jacqueline Wolf spune ca adaugarea ghimbirului in mancare ajuta la prevenirea greturilor in timpul sarcinii.

Menta

Pentru gastroenterologul Lea Ann Chen, menta se afla pe primul loc in topul condimentelor pe care sa le adaugi mai des in mancaruri pentru a reduce balonarea si a stimula digestia. Potrivit medicului, in cadrul unui studiu s-a demonstrat faptul ca uleiul de menta poate reduce tulburarile gastrointestinale si greata. De asemenea, menta are capacitatea de a ameliora spasmele intestinale. Dar aceasta planta medicinala are un efect secundar nedorit. Poate sa accentueze refluxul gastric, adica senzatia neplacuta de arsura. Daca te confrunti des cu arsurile gastrice, ar trebui sa eviti menta si sa alegi alt remediu impotriva balonarii.

Ce sa nu mananci niciodata daca ai probleme cu balonarea

Asafoetida

„Asafoetida este o planta aromata care are un gust asemanator cu ceapa sau usturoiul”, declara gastroenterologul Jacqueline Wolf. Este orginar din India, unde este recunoscut pentru efectele sale benfice asupra digestie. Acesta este motivul pentru care devine tot mai popular in Occident, unde este folosit ca remediu impotriva balonarii. Pentru ca atunci cand este adaugat in preparate culinare are o aroma ce aminteste de ceapa si usturoi, poate inlocui aceste ingrediente care cauzeaza balonare. Gasesti asafoetida in magazinele de condimente sau in cele cu produse naturiste.

Scortisoara

Medicul Katherine McNamara considera ca scortisoara este un ingredient excelent in special in preparatele coapte pentru ca mentine constant nivelul zaharului din sange si ajuta digestia. „De asemenea, are un efect de indulcire, putand sa inlocuiasca zaharul din preparatele tale”, spune specialistul. Zaharul ar trebui evitat pentru ca afecteaza negativ digestia si contribuie la aparitia balonarii, din cauza faptului ca hraneste bacteriile nocive din sistemul digestiv.

8 pozitii de yoga care te scapa de balonare

Turmeric

Orice lista de condimente sanatoase include fara indoiala turmericul. Acest condiment de un galben intens are numeroase beneficii pentru sanatate, inclusiv pentru digestie. „Turmericul contine curcumina, care este recunoscuta pentru faptul ca reduce excesul de gaze intestinale, durerile abdominale si balonarea”, spune specialistul. Curcumina continuta de turmeric se numara printre substantele naturale cu cel mai puternic efect antiinflamator. Poti sa adaugi pudra de turmeric in smoothie-uri, in preparate precum supe-crema, sosuri, tocanite, curry, legume la tigaie sau in dressingurile pentru salate.

Foto: Instagram/Izabel Goulart