5 motive ca sa folosesti zilnic crema cu SPF

1
De Monica Radulescu
3 sept. 2018

E usor sa ignori avertizarile specialistilor cu privire la efectele negative ale radiatiilor solare, insa pielea ta va avea de suferit. Uite de ce ar trebui sa folosesti zilnic crema cu SPF!

Foarte multi dintre noi cred ca lotiunile cu factor de protectie solara trebuie aplicate doar inainte de plaja. Insa specialistii in ingrijirea pielii recomanda folosirea zilnica a cremelor cu SPF, inclusiv toamna si iarna. Dr. Laurentiu Vladau, specialist dermatolog in cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, mi-a spus de ce nu trebuie sa lipseasca crema cu fotoprotectie din ritualul nostru zilnic.

Previne imbatranirea

Folosirea zilnica a unei creme cu SPF este cel mai important pas pe care il poti face daca vrei sa previi ridurile. Persoanele care se expun excesiv la soare fara protectie vor dezvolta semne ale imbatranirii precoce, pentru ca razele ultraviolete deterioreaza elasticitatea pielii si accelereaza astfel aparitia ridurilor. De aceea, protectia zilnica a tenului este obligatorie.

Previne arsurile solare

Medicul dermatolog atentioneaza si asupra efectelor pe care arsurile solare le au asupra pielii. Razele UVB, mai ales vara si in orele in care este interzis statul la soare, sunt raspunzatoare de arsurile solare, care pot ruina o vacanta mult asteptata sau un weekend relaxant. De aceea, tine mereu in geanta o crema cu fotoprotectie, care va bloca actiunea radiatiilor. „O crema cu SPF 50 va proteja pielea de 50 de ori mai mult de efectele nocive ale razelor UVB in zonele in care este aplicata, fata de restul pielii”, spune dr. Vladau.

Previne hiperpigmentarea

Hiperpigmentarea este o problema cu care se confrunta foarte multe femei si afecteaza in special zona obrajilor, a fruntii si a barbiei. La fel de suparatoare sunt acneea, rozaceea si dermatita manifestata prin roseata si mancarime, care pot duce chiar la complicatii. Ca sa le previi, medicii recomanda cremele cu SPF.

 Previne aparitia rosetii

„Cremele cu factor de fotoprotectie reduc aparitia rosetii de la nivelul obrajilor si a decolteului, care apar ca urmare a subtierii pielii si a vasodilatatiei capilarelor”, explica specialistul.

Previne aparitia cancerului de piele

Riscul aparitiei cancerului de piele scade daca folosesti zilnic crema cu protectie solara. Melanomul este cel mai frecvent cancer de piele, dar si cel mai usor de tratat daca este diagnosticat la timp.

Nu uita sa tii cont de sfaturile specialistilor daca vrei sa iti pastrezi tenul tanar, frumos si sanatos pentru cat mai mult timp.

Foto: Shutterstock.com