Aceasta a fost numita „cea mai proasta dieta a anului 2022”

1
De Teodora Tirca
8 ian. 2022

Dupa o perioada de excese alimentare, sezonul dietelor este aici. Totusi, nu trebuie sa ignori impactul pe care acestea il au asupra sanatatii tale.

Dieta Keto a fost numita cea mai proasta dieta a anului 2022 de catre un grup de experti, obtinand puncte scazute in fiecare categorie, cu exceptia „scaderii in greutate pe termen scurt”.

Lista generala a celor mai bune diete este intocmita de editorii si reporterii U.S. News, care petrec luni de zile revizuind reviste medicale, rapoarte guvernamentale si alte resurse pentru a crea „profiluri aprofundate” ale fiecarei diete.

Aceste profiluri sunt apoi furnizate unui grup de 27 de experti medicali in dieta, nutritie, obezitate si psihologie alimentara pentru a le revizui.

Fiecare dieta este clasificata in sapte categorii diferite, inclusiv capacitatea sa de a produce pierdere in greutate pe termen scurt si lung, cat de usor este de urmat, cat de sigura este si potentialul sau de a preveni si gestiona atat diabetul, cat si bolile de inima.

Poate ca dieta Keto este populara printre celebritati (Halle Berry e o adepta), dar a obtinut un scor scazut in fiecare categorie, cu exceptia celei care se refera la a pierde in greutate pe termen scurt, pentru care a obtinut scorul 3,7 din 5. Cu toate astea, scorul total a fost foarte scazut: 2 din 5.

„Aceasta dieta este fundamental in contradictie cu tot ceea ce stim despre sanatatea pe termen lung”, a spus un expert.

Cele mai bune creme anti-imbatranire pentru gat si decolteu

De ce cred expertii ca dieta Keto este ineficienta pentru slabit pe termen lung?

Dieta Keto este o dieta bogata in grasimi si saraca in carbohidrati, conceputa pentru a-ti determina corpul sa intre intr-o stare numita „ketoza” – deoarece corpul nu are suficienti carbohidrati pentru arderi, va incepe sa arda grasimi.

Aceasta dieta este, insa, extrem de greu de respectat, potrivit expertilor U.S. News. Si chiar si cei care vad rezultate, nu-si vor putea mentine noua greutate pe termen lung.

„E foarte plictisitor si deloc sanatos sa excluzi o intreaga categorie de alimente, si sa mananci doar proteine si grasimi. La un moment dat vei ceda”, a spus un expert.

Si dieta Dukan s-a aflat printre cele mai nesanatoase, deoarece e foarte restrictiva si presupune un consum prea mic de legume si prea mare de proteine. Acest lucru poate cauza dezechilibre in organism.

Care dieta a fost cea mai recomandata?

Deloc surprinzator, dieta mediteraneana este inca in topul celor mai bune diete, pentru ca te ajuta sa slabesti si sa fii in forma, fara sa-ti afecteze sanatatea pe termen lung, spun expertii. In plus, e mult mai usor de urmat si poate deveni cu usurinta un stil de viata.

Foto: depositphotos.com