Coronavirusul a infectat peste 118.000 de oameni din intreaga lume. Dupa atatea vesti proaste despre anularea evenimentelor, anularea zborurilor si masurile extreme pe care autoritatile sunt nevoite sa le ia, e firesc ca oamenii sa-si faca griji dupa o simpla tuse sau doua-trei stranuturi.
Acum, cand aproape toata lumea pare sa-si fi dat seama, in sfarsit, ca nu-i de glumit cu acest inamic nevazut, sansele ca fiecare persoana sa se imbolnaveasca sunt in continuare reduse. Dar daca te gandesti la cel mai rau scenariu cum tusesti un pic, exista unele lucruri pe care ar trebui sa le stii ca sa faci diferenta intre alergie, raceala si coronavirus.
CNN a stat de vorba cu Dr. Greg Poland, profesor de medicina si boli infectioase si director al Grupului de cercetare a vaccinurilor de la clinica Mayo, despre diferentele dintre simptomele unei alergii obisnuite, ale unei raceli si ale gripei, deseori asociate cu cele ale coronavirusului.
Iti curge nasul si ai o senzatie de mancarime in zona ochilor?
Probabil ai o alergie sau o forma de raceala. „Problema cu alergiile de sezon este ca afecteaza nasul si ochii. Tind sa fie nazale si multe simptome se localizeaza in zona fetei”, spune Poland.
Simptomele coronavirusului si ale gripei sunt mai sistematice si afecteaza tot corpul
„Raceala si coronavirusul afecteaza alte sisteme si tractul respirator inferior. Probabil n-o sa-ti curga nasul, dar ai putea sa ai gatul iritat, tuse, febra sau respiratie scurta. Deci este un diagnostic putin diferit”, explica specialistul.
Atentie la temperatura: Poland spune ca este putin probabil ca alergiile sa produca febra. De obicei, acestea nu provoaca nici scurtarea respiratiei daca nu suferi de complicatii anterioare, precum astmul.
Simptomele alergiei se manifesta regulat si sunt moderate
Daca ai aceleasi simptome cam in aceeasi perioada, in fiecare an, probabil ai o alergie de sezon.
Simptomele coronavirusului si cele ale gripei te pot scoate din functiune
„Daca ai coronavirus sau gripa, te vei simti atat de obosit, atat de rau, incat o sa zaci la pat. Toata lumea va vedea diferenta”, spune Poland. „Alergiile te pot face sa te simti obosit, dar nu provoaca dureri musculare sau dureri comune”.
Simptomele racelii sau gripei trec, de obicei, de la sine
In mod normal, in cateva zile vei incepe sa te simti mai bine daca te odihnesti si te ingrijesti adecvat. La persoanele in varsta, chiar si imbolnavirile moderate pot tine insa mai mult.
Simptomele de coronavirus si gripa acuta se pot inrautati in timp
Daca ai de-a face cu asa ceva, te poti simti mai rau exact cand te astepti sa te simti mai bine. Acesta este un semn clar ca ai nevoie de ingrijire medicala. „Ceea ce ar trebui sa trezeasca suspiciuni de coronavirus ar fi respiratia scurta”, spune Poland. „Oamenii pot face si pneumonie de la gripa, care se manifesta la fel, caz in care, de asemenea, au nevoie de ingrijire medicala”, adauga el.
Simptomele timpurii de alergie, raceala si gripa si cele de coronavirus pot fi similare
Din pacate, spune Poland, stadiile initiale ale racelii, gripei si coronavirusului pot fi foarte asemanatoare, iar unele cazuri de coronavirus si gripa pot fi atat de moderate, incat sa nu atraga atentia. De aceea trebuie sa urmaresti daca ai simptome persistente, indeosebi daca faci parte dintr-un grup de risc, puncteaza specialistul contactat de CNN.
„Suntem ingrijorati in privinta persoanelor in varsta, a celor cu astm sau cu alte afectiuni ale plamanilor, a oamenilor cu probleme cardiace sau diabet si, de asemenea, in privinta femeilor insarcinate”, spune Poland.
Cazurile de coronavirus au de obicei un context
Sa spunem ca ai coronavirus. Poland spune ca orice doctor ar trebui sa-ti puna niste intrebari contextuale, de exemplu:
Ai calatorit recent? Daca da, unde?
Ai primit pe cineva in casa sau ai un coleg de serviciu sau de scoala care a calatorit? Daca da, unde au fost?
Ai primit acasa pe cineva care a fost in zonele unde sunt multe cazuri de coronavirus?
Ai calatorit pe un vas de croaziera?
Traiesti in apropierea unei zone in care s-au inregistrat multe cazuri de coronavirus?
„Esti ca un detectiv, incercand sa accepti ca poate s-a intamplat si sa pui laolalta piese si date. Daca cineva care n-a iesit din inima Kansasului crede ca are coronavirus, i-as spune sa ia un paracetamol, sa bea multe lichide si sa se odihneasca”, spune Poland.
„Al cincilea simt“ care poate preveni raspandirea coronavirusului
Acesta recomanda sa ceri parerea doctorului daca suspiciunile persista. „In ultimele cateva luni, 30 de milioane de americani s-au infectat cu un virus. Intre 300.000 si 500.000 dintre ei au avut manifestari atat de severe incat au fost spitalizati, iar vreo 30.000 au murit. Este virusul gripal. Suntem atat de paralizati social pe ‘e doar o gripa’, incat nu o luam in serios, in ciuda cifrelor. In schimb, coronavirusul a ucis peste 4.000 de oameni in acelasi timp”, spune Poland.
Coronavirusul are o rata de deces mai mare, dar expertul subliniaza ca, cu cat sunt mai multi oameni infectati, cu atat mai mult se va transmite infectia. Chiar si cu diferenta statistica la nivel de decese, gripa este mai prevalenta si mai periculoasa pentru persoanele in varsta. „Cand ai 30 de milioane de oameni infectati, sunt usor de infectat inca 10 milioane”, explica Poland.
Sigur ca e important sa iei masuri de precautie pentru a preveni raspandirea coronavirusului, dar va trebui sa te obisnuiesti sa traiesti in incertitudinea generala cu care se confrunta toata lumea. Trebuie sa-ti pastrezi vigilenta, sa tii cont de istoricul tau medical, sa-ti monitorizezi simptomele si sa privesti critic situatiile de risc in care poti ajunge, noteaza CNN.
Foto: Getty Images.