Aceste 7 alimente te ajuta sa previi una dintre cele mai periculoase afectiuni

1
De Ioana Marosan
16 nov. 2018

Hipertensiunea arteriala este motivul pentru care atat de multe persoane la nivel global isi pierd viata in urma unui infarct miocardic. Iti recomandam sa faci tot ce-ti sta in putinta pentru a avea grija de inima ta in fiecare zi.

Unele alimente au capacitatea de a imbunatati functiile inimii, astfel ca este esential sa le incluzi in dieta zilnica.

Pentru ca bolile cardiovasculare sunt in continuare responsabile de cele mai multe decese la nivel mondial, trebuie sa fim constienti ca alimentatia joaca un rol primordial. Nu de putine ori au existat studii care au asociat bolile de inima cu o greutate corporala peste limitele normale. O dieta echilibrata si un stil de viata sanatos ne pot ajuta sa evitam depunerea kilogramelor in plus, in special in zona abdominala. Acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face ca sa ne protejam inima de boli.

Alimentatia are un rol extrem de important in mentinerea sanatatii inimii, iar cei de la Byrdie au prezentat cateva dintre cele mai bune alimente care au grija de sanatatea inimii:

Ovazul si orzul

Ambele contin fibre solubile numite beta-glucan care au o multime de beneficii pentru inima. „Beta-glucanii absorb substantele acide si colesterolul din intestine, prevenind astfel absorbita acestora in corp. Asa ca daca stii ca ai colesterolul marit ar fi o idee excelenta sa incluzi in alimentatia ta ovazul si orzul”, explica un nutritionist pentru Byrdie.

Somonul

Atat somonul cat si ceilalti pesti uleiosi care au un continut mare de acizi grasi omega-3 sunt extrem de importanti pentru sanatatea inimii. „Somonul, tonul, macroul, heringul, pastravul salbatic, sardinele, crabul, crevetii si stridiile sunt cele mai bune surse de grasimi sanatoase si proteine, doua elemente importante pentru sanatatea inimii”, explica medicul nutritionist. Studiile au aratat ca toate aceste alimente au un efect asupra sangelui: impiedica formarea cheagurilor de sange, scad tensiunea arteriala, mentin sanatatea vaselor sanguine, reduc trigliceridele si riscul de inflamatii.

Verdeturile

Spanacul, varza kale, salata verde, rucola, patrunjelul, mararul, valeriana si orice alte legume cu frunze verzi sunt surse excelente de vitamine (A, C, E, K) si antioxidanti care favorizeaza eliminarea toxinelor din corp. De asemenea, abunda in calciu, magneziu si potasiu, minerale care sunt deosebit de importante pentru sanatatea inimii.

Nucile si semintele

Daca sunt consumate in stare cruda, nucile si semintele sunt surse foarte bune de grasimi sanatoase care protejeaza inima de boli. De asemenea, toate nucile si semintele crude contin potasiu, magneziu si alte minerale despre care stim ca reduc tensiunea arteriala si impiedica aparitia bolilor cardiovasculare.

Avocado

Aceste fructe sunt considerate unele dintre cele mai bune surse de grasimi mononesaturate care scad nivelul colesterolului rau, in timp ce ce-l maresc pe cel al colesterolului bun. Tocmai prin generarea acestui echilibru, avocado este unul dintre cele mai bune fructe pe care le poti consuma ca sa-ti pastrezi inima sanatoasa.

Uleiul de masline extravirgin

Stim deja ca dieta mediteraneana este una dintre cele mai laudate diete din lume, datorita faptului ca aduce numai beneficii pentru sanatate. Un alimente nelipsit din aceasta dieta este uleiul de masline extravirgin care este bogat in grasimi mononesaturate care imbunatatesc sanatatea inimii si a creierului, scad riscul de cancer la san si iti prelungesc viata.

Leguminoasele

Boabele de fasole, nautul, lintea si mazarea nu trebuie sa lipseasca din alimentatia ta, avertizeaza cardiologii. Ele ajuta inima pentru ca sunt bogate in fibre solubile care scad colesterolul rau si trigliceridele. Acestea nu contin deloc colesterol si vin cu un arsenal bogat de minerale precum mangan, cupru, fier, magneziu, zinc si fosfor.

Foto: Shutterstock.com