Alimente „sanatoase” pe care nutritionistii nu le mananca niciodata

1
De Denisa Toma
9 iun. 2019

Nu este o surpriza faptul ca multe dintre alimentele „sanatoase” aflate pe rafturile supermarketurilor sunt, de fapt, produse junk food.

Dar faptul ca sunt promovate intens si se ascund sub etichete care le declara ca fiind sanatoase, light, fara grasimi – ne face sa le cumparam.

Adevarul este ca acestea contin de obicei multe calorii, zahar ascuns sub diverse forme si alte substante nesanatoase. De aceea, nutritionistii nu le aleg niciodata.

Iata care sunt alimentele aparent sanatoase pe care nutritionistii le evita:

Chipsurile din legume

Un chips prajit ramane un chips prajit, indiferent daca este din cartofi sau sfecla. „Ingredientul nociv nu este neaparat leguma prajita, ci grasimile saturate si trans care sunt folosite la prajire”, declara nutritionistul Adrienne Youdim pentru womenshealthmag.com. De asemenea, majoritatea chipsurilor din legume au ca prim ingredient cartofii si contin acelasi numar de calorii precum chipsurile obisnuite. Incearca sa-ti faci singura chipsuri din legume coapte in cuptor, folosind kale, morcovi sau zucchini.

Patru alimente sanatoase care iti saboteaza dieta

Smoothie-uri gata facute

Smoothie-urile gata facute pe care le gasesti in magazine sunt facute de obicei avand sucul de fructe ca ingredient de baza, ceea ce inseamna ca sunt bogate in calorii si zahar. „600 ml de smoothie din comert ar putea sa contina intre 200 si 1000 de calorii, intre 1 si 30 de grame de grasime si intre 15 si 100 de grame de zahar adaugat”, spune nutritionistul. Fa-ti singura smoothie-urile folosind fructe congelate, legume, lapte cu continut scazut de grasimi si iaurt.

Produse din carne „vegetala”

Produsele vegetariene care imita carnea, precum pate vegetal, hamburgeri vegetali etc. contin o multime de ingrediente nocive, de la proteine procesate din soia, ulei canola, coloranti si guma de xantan. „Daca esti vegetariana, alege surse integrale de proteine precum fasole, linte, oua, soia fermentata, nuci si seminte”, spune nutritionistul.

Ceai si cafea imbuteliate

Poate ca sunt convenabile si usor de consumat, dar ceaiurile si cafelele imbuteliate contin de obicei mult zahar sau inlocuitori pentru zahar. „Nu le cumpar niciodata pentru ca poti sa consumi mai multe calorii decat ti-ai dori”, spune nutritionistul Brigitte Zeitlin.

Zece alimente sanatoase pe care le mancam gresit si au mai putini nutrienti

Maioneza light

Maioneza light contine jumatate din caloriile si grasimile pe care le contine maioneza obisnuita. Dar la fel ca si in cazul altor produse light, reducerea grasimii inseamna adaugarea zaharului si a altor aditivi pentru a compensa gustul.
„Grasimile sanatoase in mesele tale te ajuta sa absorbi nutrienti esentiali precum vitaminele A, D, E si K, deci nu ai motive sa renunti la ele”, spune nutritionista Karen Ansel.

Sucurile dietetice

Sa inlocuiesti sucurile obisnuite cu varianta dietetica te ajuta sa tai din calorii si zahar. Dar „zero calorii nu inseamna impact zero asupra corpului”, spune nutritionistul Christy Brissette.

Inlocuitoarele pentru zahar pot provoca balonare si gaze, iar unele studii au aratat ca sucurile dietetice ar putea sa provoace mancatul excesiv si sa duca la cresterea in greutate. De asemenea, au mai fost asociate cu cresterea riscului de aparitie a osteoporozei si chiar a diabetului de tip 2.

Granola

Granola pe care le gasesti de obicei in magazine contin foarte multe calorii si zahar adaugat. „Desi granola pot face parte dintr-o dieta sanatoasa, verifica eticheta”, spune nutritionistul Lindsey Pine. „Unele branduri pot avea pana la 600 de calorii per cana.” Alege unele care au mai putin de 150 de calorii, 6 grame de zahar si doua grame de grasimi saturate pentru o portie de un sfert de cana.

Sfaturi de la Andreea: ce alimente nesanatoase pentru ten ar fi bine sa eviti

Uleiul de cocos

Numerosi nutritionisti sustin ca uleiul de cocos nu este alimentul sanatos care se crede a fi din moment ce este plin de grasimi saturate.
„Majoritatea studiilor au aratat ca ar trebui sa reducem consumul de grasimi saturate si sa alegem grasimile nesaturate”, spune Jessica Levinson, specialist in nutritie. Alege grasimi nesaturate precum ulei de masline sau avocado.

Iaurt cu arome

Evita iaurturile cu diverse arome pentru ca pot contine atat de mult zahar incat ar putea fi considerate deserturi.

Dressingurile pentru salata din comert

„Acestea contin de obicei conservanti de care corpul tau nu are nevoie”, spune nutritionista Lara Clevenger. In loc sa cumperi un dressing gata facut, amesteca ulei de masline cu otet sau zeama de lamaie, putina apa, sare si ierburi aromate.

Metoda secreta a nutritionistilor: cum slabesti fara sa renunti la alimentele tale preferate

Sucuri de fructe

Chiar daca eticheta spune ca este suc 100% din fructe, „sucul in sine este o forma concentrata de zahar”, spune medicul. Un pahar cu suc poate avea 22 de grame de zahar, comparativ cu 13 grame cat contine un singur fruct.

„Cand faci sucuri din fructe si legume, elimini fibrele care sunt atat de importante pentru sanatatea sistemului digestiv. Acestea ajuta corpul sa controleze nivelul de zahar din sange si iti dau senzatia de satietate”, adauga specialistul. In loc sa bei sucuri, chiar si naturale, mananca mai bine un fruct sau o salata.

Fructe uscate

Bineinteles, fructele uscate sunt sanatoase. Dar versiunea lor uscata ar putea sa-ti puna silueta in pericol. „Dupa ce sunt uscate, au concentratie mare de zahar si dimensiunea scade, ceea ce inseamna ca oamenii pot manca mai mult decat atunci cand au in fata varianta naturala a fructului”, declara nutritionista Beth Warren.

Lapte vegetal indulcit

Laptele vegetal ar putea fi o varianta buna pentru tine daca ai intoleranta la lactoza. Dar tipul de lapte pe care il alegi conteaza foarte mult. Numeroase varietati contin mult zahar, ceea ce inseamna ca nu sunt alegeri sanatoase.

Sirop de agave

Ai inlocuit mierea si zaharul cu sirop de agave, crezand ca este o varianta mai sanatoasa? Nu este o decizie prea buna. Cele mai multe siropuri de agave sunt intens procesate si seamana mai mult cu siropul de glucoza. „Siropul de agave ajunge direct la ficat atunci cand este absorbit, de aceea nu creste nivelul zaharului din sange. Dar in cantitati mari ar putea sa afecteze ficatul, astfel ca nu este cel mai bun tip de indulcitor”, spune nutritionistul.
Este mai bine sa folosesti miere sau chiar zahar obisnuit, dar in cantitati mici.

Foto: Instagram/@federicola