Circula de multi ani un banc deja celebru cu o intrebare la un examen la facultatea de medicina. Profesorul intreaba ce organ al corpului uman se mareste de 10 ori in timpul excitatiei sexuale, studenta rade si refuza sa raspunda pe motiv de rusine. Urmatorul student da raspunsul corect – pupila – iar profesorul ii spune sa-i transmita colegei sale ca hi, hi, ha, ha se mareste doar de 3 ori. Acum, departe de glume, stiati ca cel mai mic organ al omului cantareste numai 0,1 grame si are o importanta capitala in functionarea organismului nostru?
Cel mai mic organ al omului – Ce este glanda pineala si la ce ajuta
Cel mai mic organ al omului este glanda pineala, epifiza, iar numele ii vine de la forma asemanatoare cu un con de pin. Situata intre cele 2 emisfere cerebrale ale creierului, aceasta este compusa din pinealocite si celule de suport. Cele mai mari dimensiuni le are in timpul copilariei fiecarui om, intre 5 si 8 mm, dar odata cu intrarea la pubertate incepe sa isi reduca dimensiunile pana cand la maturitate ajunge sa masoare mai putin de un centimetru in lungime, aproximativ 0,8 centimetri si sa cantareasca, in medie, 0,1 – 0,2 grame, cam cat un bob de mazare. Tot la maturitate incep sa apara pe suprafata ei si anumite calcificari ce pot fi observate cu ajutorul radiografiilor.
Timp de cateva sute de ani cercetatorii au crezut despre ganda pineala ca are rol in controlul memoriei si constiintei. Filosofii i-au dat o insemnatate mai romantica, considerand ca acolo este situat sufletul. Apoi a fost adeseori comparata cu un al treilea ochi al organismului datorita pozitionarii sale in apropierea centrului creierului, felului in care este influentata de lumina si a influentelor pe care le are asupra oamenilor si animalelor la nivel fiziologic. I se mai spune si Ochiul lui Horus sau Ochiul lui Ra, simboluri ale iluminarii spirituale si ale adevarului absolut. Cercetatorii spun insa ca acestea sunt doar povesti, fara nicio baza reala cu functionarea reala a celui mai mic organ din corpul uman.
In fapt, glanda pineala este una endocrina si produce hormoni pineali care influenteaza dezvoltarea sexuala, dar si melatonina, un hormon folosit, printre altele, la tratarea depresiei, a insomniei si desincronizarea ritmului circadian.
Citeste continuarea pe Life.ro.
Foto: Unsplash.com.