Ce este regula simpla 30-30-30 si cum te poate ajuta sa ai un stil de viata mai sanatos? A devenit virala pe TikTok

1
De Georgiana Dorobantu
12 apr. 2024

Cu siguranta ai vazut numeroase trucuri de slabit, diete si programe de antrenamente fizice pe TikTok. Dar nu toate sunt sigure sau sanatoase, putand avea chiar efecte negative asupra organismului.

In prezent, „regula 30-30-30” este noua obsesie a persoanelor care vor sa aiba un stil de viata mai sanatos. A devenit recent virala datorita simplitatii sale si a faptului ca poate fi adaptata oricarui stil de viata.

Ce este regula 30-30-30?

Promovata de Gary Brecka, biolog si influencer in materie de sanatate, regula 30-30-30 inseamna sa mananci 30 de grame de proteine, la 30 de minute dupa ce te trezesti dimineata, iar apoi sa faci 30 de minute de exercitii fizice de intensitate usoara.

Este o metoda populara pentru ca este usor de tinut minte, nu necesita sa faci alte schimbari in dieta sau in stilul viata in restul zilei si, in teorie, este usor de pus in practica de oricine.

„Cercetarile au aratat ca prin combinarea unei diete bogate in proteine cu execrcitii fizice ajuta la imbunatatirea masei de grasime, controlul glicemiei, inflamatia din corp, performantele fizice si markeri ai sanatatii inimii asa cum sunt trigliceridele si colesterolul total, in special in randul celor care sunt clasificati ca obezi”, a declarat pentru HuffPost medicul nutritionist si expert in wellness Edwina Clark.

4 moduri de a-ti ajuta corpul sa elimine toxinele moderne la care este expus zilnic

Specialista spune ca proteinele, in mod special, „necesita mai multa energie pentru a fi metabolizate decat grasimea si carbohidratii”, ceea ce inseamna ca atunci cand mananci mai multe poti ajuta la „stabilizarea glicemiei si poti obtine mai usor senzatia de satietate”.

„Proteinele sunt, de asemenea, necesare pentru formarea si mentinerea masei musculare – o componenta importanta in orice program de slabit”, adauga Clark. „Exista dovezi stiintifice care arata ca un mic dejun bogat in proteine ajuta la controlul senzatiei de foame si a apetitului de-a lungul intregii zile”, mai spune experta.

Conteaza ce tip de proteine mananci

Nu toate proteinele sunt la fel, in ceea ce priveste efectul asupra organismului. De exemplu, carnatii, in comparatie cu doua oua si iaurt grecesc cu putine grasimi iti vor oferi ambele 30 de grame de proteine, dar varianta din urma este mult mai sanatoasa.

„Daca mananci de obicei carne si carnati la micul dejun, este posibil sa vezi in timp o crestere a colesterolului si a altor markeri pentru sanatatea inimii sau markeri de inflamatie”, mai spune Clark.

Ai probleme persistente cu somnul? Este posibil sa te confrunti cu una dintre aceste 5 afectiuni

Ea recomanda sa alegi proteine de buna calitatea dimineata, precum iaurt grecesc, oua si unt de nuci care „te pot ajuta sa te simti satul si iti hranesc corpul si creierul pentru ziua care urmeaza, in special atunci cand sunt combinate cu carbohidrati bogati in fibre”.

Regula 30-30-30 te poate ajuta sa atingi tinta recomandata de 30 de minute de activitate fizica pe zi

Sa faci miscare timp de 30 de minute in fiecare dimineata are beneficii de necontestat pentru sanatate. Centrul pentru Controlul Bolilor din Statele Unite recomanda 150 de minute de exercitii fizice pe saptamana, iar regula 30-30-30 te ajuta in mod clar sa atingi aceasta tinta recomandata de experti.

Medicina 3.0 sau cum poti sa traiesti mai mult cu ajutorul stiintei. Principii din cartea “Outlive. Stiinta si arta longevitatii”

„Sa ai un plan clar cu privire la alimentatie si activitatea fizica la primele ore ale diminetii ar putea sa dea un ton pozitiv pentru intreaga zi”, spune nutritionista Elizabeth Huggins pentru publicatia citata.

Exerctiile fizice de intensitate usoara ar putea include mersul pe jos, inotul, yoga sau pilates.

Foto: depositphotos.com