A sari coarda parea, la un moment dat, doar o activitate distractiva specifica claselor 1-4, in pauzele dintre orele de lucru. Acesta este jocul copilariei, indiferent daca ti-ai petrecut-o printre blocuri sau la tara, la bunici — saritul cu coarda ne aminteste tuturor de inocenta si bucuria de a petrece timp cu ceilalti copii, in aer liber.
Doar ca in spatele acestui joc nici nu banuiam atunci ca stau motive extrem de serioase pentru care merita sa il practici chiar si cand esti adult. Iar primul motiv care imi vine in minte este faptul ca saritul corzii face parte dintotdeauna din programul antrenamentelor de box.
„Boxerii se folosesc de acest exercitiu pentru forta, echilibru si intarirea sistemului cardiovascular”, spune doctor William Roberts, directorul programului de medicina sportiva in cadrul Universitatii Medicale din Minnesota. Mai mult, „daca te gandesti la intreaga activitate a unui boxer, el este mereu pe varfuri, sarind si miscandu-se de colo-colo, de parca sare coarda tot timpul. Ceea ce ne arata ca toate miscarile boxerilor activeaza aceeasi categorie de muschi precum saritul corzii”, a exemplificat doctor William Roberts.
Bineinteles, lucrurile bune vin, de obicei, cu foarte mult efort, iar acest exercitiu, desi poate fi extrem de solicitant, are numeroase beneficii pentru sanatatea si rezistenta organismului tau.
Mai jos, descopera 5 motive pentru care merita sa introduci in rutina ta de fitness zilnica si saritul cu coarda, pe langa faptul ca Halle Berry si Jennifer Garner il practica cu rigurozitate:
Intareste sistemul osos
„Saritul cu coarda este un exercitiu care se bazeaza strict pe propria greutate, lucru care o sa te ajute in viitor la cresterea reistentei oaselor”, spune Roberts. Si, da, in timp ce este foarte eficient in mentinerea densitatii osoase in cazul adultilor, poate avea, de asemenea, un impact major in cazul tinerilor aflati in proces de dezvoltare, avantaj cu care este de acord si Heater Milton, psiholog specialist in exercitii fizice la NYU Langone’s Sports Performance Center.
Pe de alta parte, activitati precum saritul cu coarda pot imbunatati sanatatea oaselor in cazul femeilor aflate la menopauza, cele mai multe dintre ele suferind de osteoporoza, conform unui studiu medical publicat in BioMed Research International.
Previne accidentarile
Saritul cu coarda poate sa previna accidentarile in zona gleznelor, sustine doctor Roberts, pentru ca miscarea acestui tip de exercitiu foloseste si antreneaza intreaga zona (cu toti muschii) a gleznelor. El poate imbunatati stabilitatea si mobilitatea muschilor gleznelor. Aceste beneficii fac din saritul cu coarda un sport care te poate ajuta sa iti revii dupa o accidentare.
Imbunatateste functiile sistemului cardio-respirator
Saritul cu coarda este un exercitiu de intensitate ridicata, spun specialistii in domeniu. Exercitiul poate sa ajunga la niste indici de masurare mai mari decat in cazul alergarii sau chiar ciclismului. De aceea, acest sport nu este bun doar pentru inima si plamani, ci si pentru prevenirea diabetului, ingrasarii accelerate si chiar pentru prevenirea si combaterea anumitor tipuri de cancer. Gallie Gullickson, antrenor de fitness care practica saritul cu coarda, incurajeaza pe toata lumea sa foloseasca intens acest accesoriu sportiv pentru toate beneficiile complexe pe care le ofera.
Imbunatateste coordonarea si echilibrul
Coordonarea este vitala cand sari coarda – in special intre ochi, maini si picioare. Deci, repetarea exercitiului duce la o coordonare generala, argumenteaza Gullickson. Tot ea ne spune ca acesta nu este un exercitiu usor, in primul rand pentru este nevoie de full-focus pe corp. „Echilibrul se poate imbunatati!”, o completeaza dr. Roberts, de aceea boxerii se folosesc intens de acest tip de exercitiu. Iar daca nu esti foarte echilibrat, Gullickson recomanda sa incepi cu repetari incete ca sa nu te sperii prematur de dificultatea saritului cu coarda.
Te ajuta sa iti gasesti ritmul
Mai toti invatatii clasici au insistat pe tema universala conform careia sincronizarea este totul in viata, iar in cazul saritului cu coarda ea chiar este cheia, ne explica Gullickson. Iti va imbunatati rapid viteza si ritmul de sarit, mai ales cand ajungi deja sa faci mici scheme suplimentare — genunchi ridicati, criss-cross sunt doar cateva dintre exemplele cu care vei iesi din anonimat in sala sau chiar la tine acasa, de ce nu? Daca nu esti fan trickuri poti doar sa alternezi sariturile incete cu cele rapide, doar ca sa nu repeti de fiecare data acelasi exercitiu banal.
Spor si rezistenta!
Foto: Instagram/@helenowen