Exercitiile fizice pot avea un impact major asupra sanatatii creierului si memoriei, ceea ce ajuta la prevenirea bolilor neurodegenerative asociate cu varsta inaintata. Desi exercitiile fizice de orice fel ajuta la prevenirea multor boli, la arderea grasimilor si accelerarea metabolismului, specialistul in fiziologie Ben Greenfield recomanda doua exercitii specifice pentru promovarea longevitatii:
1. Foloseste-ti muschii cu miscare rapida
Muschii cu miscare rapida sunt implicati in exercitii precum sprintul, sariturile sau exercitiile cu greutati. „Din studii reiese ca miscarile rapide, care solicita muschii intens pentru o perioada scurta de timp, sunt cele asociate cu o viata lunga”, spune specialistul. Asta nu inseamna insa ca trebuie sa faci sprinting de performanta sau sa ridici greutati mari. „Poti sa optezi pentru exercitii foarte scurte, dar intense si explozive, care iti forteaza muschiul sa lucreze intens. Poti sa sari coarda sau sa faci flotari folosind greutatea propriului corp”, te sfatuieste Greenfield. Acest tip de exercitii este descris ca antrenament interval de intensitate mare (HIIT).
Oamenii care traiesc 100 de ani au in comun aceasta activitate fizica usoara
2. Schimba-ti rutina de fitness
Pentru a creste si a deveni mai puternici, muschii au nevoie de varietate – trebuie sa-i provoci schimbandu-ti constant rutina de fitness.
Greenfield recomanda alternarea acestor exercitii de tip miscare rapida cu exercitii lente pe tot parcursul saptamanii. Exercitiile lente pot include jogging pe distante lungi, mers pe jos, inot sau ridicarea greutatilor usoare.
In zilele de HIIT, el recomanda sa faci exercitii de 7-10 minute, unde te misti foarte repede si exploziv, timp de 30 de secunde, cu 15 secunde de pauza. Poti face exercitii pliometrice, fandari, flotari explozive etc.
Cercetarile au aratat ca alternarea ambelor tipuri de exercitii fizice (si antrenarea timp de cel putin 150 de minute in fiecare saptamana) este cea mai buna modalitate de a sustine longevitatea. Exercitiile de rezistenta, inclusiv programele HIIT, promoveaza imbatranirea sanatoasa prin imbunatatirea functiilor cardiorespiratorii. Antrenamentul de forta, chiar si cu greutati usoare, poate incetini pierderea de masa musculara, care apare in mod natural in procesul de imbatranire.
Daca ai nevoie de inspiratie pentru noua ta rutina de fitness, iti recomand programul Body Balance, care te va ajuta sa fii in forma indiferent de nivelul la care te afli acum:
Foto: Instagram/@samiclarke