Cum mi-am propus sa renunt la fast food si sa am mai multa grija de sanatatea mea

1
De Alice Papuc
9 oct. 2024

In ultimele luni, am inteles, mai mult ca niciodata, cat de importanta este alimentatia in ceea ce priveste sanatatea si starea mea de bine.

Este momentul sa recunosc: in loc ca fast food-ul sa reprezinte un “rasfat” ocazional, acesta a devenit o parte fireasca din rutina mea. Motivam acest lucru prin faptul ca sunt prea obosita si nu am timp sa gatesc. Cu toate acestea, efectele mancarii nesanatoase nu au intarziat sa apara, astfel ca am inteles ca este timpul pentru o schimbare. Astazi iti povestesc cum mi-am propus sa renunt la fast food si sa am mai multa grija de mine.

Am ales alternative mai sanatoase, preparate acasa

In primul rand, am realizat ca a renunta la fast food nu inseamna doar sa elimin un obicei nesanatos, ci si sa gasesc alternative mai sanatoase si mai gustoase, chiar la mine acasa. Am inceput sa imi planific mesele in avans si sa explorez retete noi care includ ingrediente proaspete si nutritive. Treptat, am inteles ca gatitul acasa nu doar ca imi ofera control asupra ingredientelor, dar poate fi si o activitate relaxanta.

Astfel, nu ma fortez sa renunt complet la burgeri, cartofi prajiti sau la paste, ci imi fac, ocazional, aceste mici placeri, cu propriile ingrediente, fiind mult mai atenta la grasimi.

Am inceput cu pasi mici

Mi-am dat seama ca intreg procesul nu este doar despre a spune “nu” fast food-ului, ci si despre a avea mai multa grija de mine. Stiu deja ca fiecare schimbare majora incepe cu pasi mici, astfel incat sa ma pot mentine constanta in parcursul meu.

Mai mult decat atat, este demonstrat prin nenumarate studii ca, in momentul in care te concentrezi pe a schimba chiar si un singur lucru, oricat de mic ar parea, va fi declansata o reactie in lant. In mod natural, ajungi sa fii mult mai atenta la obiceiurile tale. Astfel, vei adauga o portie de fructe in dieta ta zilnica, apoi vei alege sa iti pregatesti mancarea la cuptor in loc de a o praji, iar lucrurile vor continua in directia buna.

Gasirea echilibrului

In continuare, am inceput sa inteleg importanta echilibrului in alimentatie. Nu este vorba doar despre a spune nu fast food-ului, ci si despre a incorpora in dieta mea alimente care imi ofera energie si nutrienti esentiali. Am inceput sa includ mai multe legume, fructe, proteine slabe si cereale integrale. Aceasta schimbare nu doar ca mi-a imbunatatit starea generala de bine, dar m-a si ajutat sa am o piele mai sanatoasa si sa ma simt mai energica.

Am inteles ca procesul nu este intotdeauna usor

Astazi, stiu ca schimbarea obiceiurilor alimentare nu este intotdeauna usoara. Am avut momente de tentatie si zile in care am “visat” la o pizza. Totusi, am invatat sa imi gestionez aceste momente prin strategii simple, cum ar fi sa am la indemana gustari sanatoase si sa ma concentrez pe obiectivele mele pe termen lung.

Daca si tu esti in cautare de alimente sanatoase, care ofera o senzatie de satietate, iti recomand sa citesti si articolul scris de colega mea „10 legume bogate in proteine care reduc senzatia de foame si intaresc muschii”.

Foto: freepik.com