Cum te influenteaza sforaitul partenerului: 4 efecte indirecte asupra sanatatii tale

1
De Irina Constantin
23 feb. 2020

Partenerul sforaie des si te trezeste in timpul noptii? Nu doar somnul si starea de spirit iti sunt afectate!

Sforaitul partenerului este un subiect delicat. Nu poti avea control asupra lui si totusi te afecteaza destul de tare. Chiar daca treci peste si accepti situatia asa cum este, efectele nocive indirecte pot fi destul de serioase, mai ales pe termen lung.

Abhyanga, masajul ayurvedic pentru cel mai bun somn: Dureaza 5 minute si il poti face singura

De aceea, poate ar fi bine ca tu si iubitul tau sa aveti o discutie calma si sa incercati sa rezolvati problema impreuna. Exista numeroase solutii pentru ca amandoi sa aveti parte de un somn odihnitor.

Iata in ce fel te poate afecta indirect sforaitul partenerului!

1. Poti acumula cateva kilograme in plus

Te poti ingrasa din foarte multe motive si este destul de dificil sa identifici cauza reala pentru acele kilograme in exces. Uneori, este vorba despre indulgenta alimentara, alteori despre stres sau alti factori hormonali.

Un studiu recent efectuat la Universitatea Loughborough din Marea Britanie arata ca persoanele care dorm constant mai putin de 6 ore in fiecare noapte tind sa aiba un indice de masa corporala mai mare decat cele care se odihnesc corespunzator (8 ore pe noapte).

Explicatia are legatura cu hormonii care regleaza senzatia de foame, dar si cu lipsa energiei pe timpul zilei. Este simplu: cu cat esti mai obosita, cu atat vei fi mai putin motivata sa faci miscare.

Asadar, daca dieta ta este sanatoasa, faci sport, dar totusi observi cresteri in greutate, sforaitul partenerului poate fi cauza indirecta.

2. Sanatatea ta mentala poate avea de suferit

Unul dintre rolurile principale ale somnului este acela de a ne regenera si reimprospata intreg organismul. Cand dormi, tot corpul tau se relaxeaza si se pregateste pentru o noua zi. In cazul unui somn intrerupt de sforait, nivelul de concentrare scade, iritabilitatea creste, iar sanatatea ta mentala poate avea de suferit pe termen lung.

Nu poti sa dormi? Pozitii de somn care iti distrug sanatatea

3. Poate creste riscul de diabet

Motivul principal pentru care lipsa somnului si diabetul sunt corelate este secretia de insulina. Cand nu te odihnesti bine, corpul secreta o cantitate mai mica de insulina dupa fiecare masa.

Pasarile de noapte ale zodiacului: 5 zodii care nu sunt prietene cu somnul

4. Tensiunea arteriala poate creste

Conform celor mai recente cercetari, un somn cu intreruperi poate creste tensiunea arteriala in noaptea respectiva, dar si in ziua urmatoare. Studiile arata ca aceste rezultate nu depind de rasa, sex, istoric medical sau varsta.

De aceea, fie ca suferi de afectiuni cardiovasculare sau nu, este indicat sa iti asiguri minimum 7-8 ore de somn de calitate in fiecare noapte. Daca sforaitul partenerul reprezinta un impediment, poarta dopuri de urechi sau gasiti impreuna o solutie potrivita.

Foto: Getty Images.