De ce trebuie sa tii cont atunci cand alegi echipamentul sportiv

1
De Monica Radulescu
22 aug. 2018

Sportul este extrem de important si ar trebui sa nu lipseasca din viata noastra. Indiferent de forma de miscare aleasa, e bine sa avem un echipament adecvat, mai ales daca facem asta in mod constant.

Asa ca l-am intrebat pe Andrei Gligor, ultramaratonist, cum sa ne imbracam atunci cand ne antrenam. Iata ce ne sfatuieste sportivul.

Echipamentul de sport trebuie sa fie confortabil si adecvat.

Andrei recomanda ca materialul sa fie unul… sintetic. Stiu ca suna ciudat, dar exista tesaturi special concepute pentru sport, care lasa pielea sa respire. „Sunt tesaturi acum care contin polipropilena sau coolmax, materiale sintetice care, atunci cand sunt folosite in activitati in care transpiri mai mult, permit ca transpiratia sa se evapore si imbracamintea sa nu fie uda”, spune el.

Alege echipamentul in functie de sportul practicat, de mediu (interior sau exterior) si de anotimp.
Daca faci miscare afara, este bine sa schimbi echipamentul in functie de anotimp. Daca vara e mai simplu, pentru ca poti alege un tricou, pantaloni scurti si o pereche de incaltaminte, lucrurile se schimba atunci cand vine iarna. Nu este bine sa porti haine prea groase. Cel mai indicat este sa te imbraci in trei straturi, care sa iti permita sa le dai jos pe masura ce te incalzesti.

Incaltamintea pentru sport este foarte importanta.

Cand vine vorba despre pantofii pentru sport, cel mai bine este sa ii cumperi dintr-un magazin unde incaltamintea se poate proba, nu de pe internet. Andrei chiar are cateva sfaturi esentiale:

– Incaltamintea trebuie sa fie usoara si confortabila.

– Incaltamintea trebuie aleasa in functie de tipul de miscare practicat. Exista mai multe tipuri de pantofi de sport pentru activitatile in sala de fitness, pentru alergare sau pentru urcat pe munte.

– Incaltamintea se alege intotdeauna seara. Pe parcursul zilei, picioarele se umfla si se poate intampla asta si atunci cand te antrenezi. „Mai bine mergi la un magazin spre sfarsitul zilei, cand ai picioarele umflate, nu atunci cand ai picioarele odihnite dimineata si nu ai facut niciun pas. Orice fel de miscare ai face, picioarele se inflameaza, se umfla, si daca iei, de exemplu, masura pe care o porti si la pantofii eleganti, te vei trezi la un moment dat ca iesi la antrenament si cumva simti ca te strang si incep sa te roada. Atunci trebui sa iei incaltamintea cu o jumatate sau chiar cu un numar mai mare. ”

Determinarea este esentiala in sport.

Insa mai important decat echipamentul este altceva: determinarea de a te ridica de pe canapea si a face miscare. Asa ca daca si tu te-ai decis ca e momentul sa introduci sportul in viata ta, ai facut deja un pas mare catre un corp sanatos.

Foto: Puma