Dieta: Cum mananci paste fara sa te ingrasi?

1
De Cristina Tudor
27 nov. 2019

Iti plac foarte mult pastele dar ai ajuns sa le consumi rar pentru ca nu vrei sa-ti pui in pericol silueta? Invata de la nutritionisti cum sa mananci paste fara sa te ingrasi. Data viitoare cand te gandesti la paste nu vei avea motive sa te simti vinovata.

Poate nu credeai, dar poti gasi un echilibru intre pasiunea pentru retetele pe baza de paste si greutatea ideala. A te mentine in forma nu inseamna sa mananci numai legume sau sa ocolesti preparatele favorite. Specialistii iti dezvaluie cum sa mananci paste fara sa te ingrasi pentru a minimiza riscul de excese calorice sau de tulburari alimentare.

Impunerea unei interdictii pe o perioada indelungata in ceea ce priveste meniul zilnic nu este un lucru sanatos, iar in momentele in care iti permiti un rasfat este foarte probabil sa mananci prea mult tocmai pentru ca ai avut restrictii. Este mult mai bine sa combini pastele cu ingrediente utile pentru a putea sa le savurezi fara efecte nedorite.

Iata cum sa mananci paste fara sa te ingrasi:

1. Consuma pastele cu o salata

Nu conteaza numai pastele din farfurie, ci si ce mananci alaturi de ele. Astfel, daca vei consuma morcov crud cu o portie de paste vei reduce nivelul glicemiei dupa masa si vei controla pofta de mancare mai multe ore, potrivit cercetatorilor din Suedia. Combina o salata cu morcov ras si alte cruditati cu pastele care iti plac, iar tentatia de a manca din nou nu va aparea prea curand.
In acest mod vei putea diminua totalul de calorii la nivel de zi, fiind mai usor sa slabesti. Adauga putin ulei de masline la salata de cruditati pentru ca stimuleaza abilitatea organismului de a prelua licopenul si beta-carotenul, prevenind cancerul sau afectiunile dermatologice.

2. Evita pastele rafinate

La nivel de an fiecare adult consuma cel putin 10kg de paste si cea mai mare parte sunt din faina alba rafinata. Problema este ca acest tip de paste nu contin fibre sau proteine, doi nutrienti vitali pentru reducerea greutatii. Pentru a creste totalul de fibre si a adauga proteine care reduc apetitul este recomandat sa alegi paste din faina integrala, din faina de naut sau din fasole neagra. Nu numai ca vei prelungi senzatia de satietate, dar vei preveni si puseurile de tensiune si vei reduce riscul de afectiuni cronice precum diabetul de tip 2 sau bolile cardiovasculare.

Citeste continuarea pe Eva.ro.

Foto: Getty Images.