Dieta lui Audrey Hepburn – secretele sale pentru o talie perfecta

dieta lui Audrey Hepburn
1
De Ioana Marosan
21 apr. 2019

Binecunoscuta diva a Hollywood-ului de acum cateva decenii i-a intrigat pe toti cei incercau sa descopere cum a reusit sa-si pastreze nealterata silueta.

Desi a incetat din viata acum mai bine de 25 de ani, dieta lui Audrey Hepburn si secretele sale pentru o talie perfecta reprezinta in continuare un mister.

A fost una dintre cele mai frumoase actrite din Epoca de Aur a Hollywood-ului. Filmul “Breakfast at Tiffany’s” a consacrat-o definitiv ca pe un model de eleganta si feminitate. Multe dintre vedetele feminine de la Hollywood si din mediul artistic o au ca model pe Audrey Hepburn. A fost una dintre cele mai puternice aparitii feminine ale anilor 60’-70’, iar in prezent imaginea ei se bucura de o noua revitalizare.

Cine este actrita care o va juca pe Printesa Diana in sezonul 4 al serialului The Crown?

Dieta lui Audrey Hepburn – adora bucataria italiana

Intr-un interviu acordat recent revistei People, membrii familiei celebrei actrite au dezvaluit cateva dintre secretele din spatele platourilor de filmare, inclusiv metoda prin care Audrey si-a pastrat talia.

“Oamenii cred ca era slaba pentru ca avea o problema de natura digestiva, dar acest lucru nu este adevat”, a declarant Luca Dotti, fiul lui Hepburn. “Adora pastele si bucataria italiana. Manca foarte multe cereale, nu prea multa carne si cate putin din restul.”

Beyoncé va fi starul unui nou documentar lansat de Netflix

La o inaltime de 170 cm, Audrey avea 50 de kg. Si-a mentinut acesta greutate pe tot parcursul vietii adulte fara sa tina vreodata dieta, potrivit declaratiilor familiei. Robert Wolders, cel care i-a fost partener de viata actritei din 1980 pana in 1993, a declarat ca Audrey a facut sport, ii placeau ciocolata si chiar si scotch-ul. 

Dieta lui Audrey Hepburn – putina ciocolata dupa cina

“Mergeam pe jos impreuna multi kilometri. Putea sa ma intreaca cu usurinta. Avea un metabolism foarte bun si nu facea niciodata excese. Nu spunea niciodata ca trebuie sa parcurga o anumita distanta in ziua respectiva. Nu tinea un regim alimentar. La micul dejun manca paine prajita cu dulceata, la pranz alegea intre pui, vitel sau paste, adesea preparate cu legume din gradina noastra, iar la cina serveam supa de pui cu legume. Dupa cina manca putina ciocolata, iar seara bea uneori putin scotch.”

Audrey a avut un stil de viata activ, iar membrii familiei spun ca talia ei subtire ar fi putut sa fie din cauza foametei pe care a indurat-o in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Tatal lui Audrey Hepburn si-a parasit familia atunci cand Audrey avea doar 6 ani. Mama ei a fost o baroneasa de origine olandeza, iar Hepburn a supravietuit cu greu ocupatiei naziste asupra Olandei, care a inceput atunci cand actrita avea doar 11 ani.

“Spre finalul razboiului, a fost foarte aproape sa moara”, a explicat Dotti. “A supravietuit mancand urzici si bulbi de lalele si a baut multa apa ca sa-si mentina stomacul plin. Avea aproape 1.67 m inaltime si cantarea 44 de kg. Suferea de edem si icter. Ca o consecinta, a suferit toata viata de anemie.” 

6 ingrediente anti-aging pe care orice femeie ar trebui sa le foloseasca inainte de a implini 30 de ani

“Avea aceeasi varsta cu Anne Frank, iar mai tarziu obisnuia sa spuna: Anne Frank nu a reusit sa supravietuiasca, eu am reusit. Vocea i se ineca, iar ochii i se umpleau de lacrimi”, a incheiat Dotti. 

Foto: Getty Images