Celebritatile ne-au influentat intotdeauna viata, fie ca ne dam seama sau nu. De la felul de a privi lumea pana la rutina de skin care, cei pe care ii admiram si-au pus amprenta asupra noastra. Iar cand esti Beyoncé, orice ai promova are potentialul de a deveni un fenomen global urmat de sute de mii de femei.
Dieta lui Kylie Jenner: Ce mananca intr-o zi obisnuita la micul dejun
Beyoncé’s Kitchen (Bucataria lui Beyoncé) este un program alimentar de 22 de zile, bazat pe preparate consumate de vedeta. Dieta lui Beyoncé a atras foarte multe adepte, insa specialistii spun ca nu este o idee atat de buna.
„Vinde o iluzie. Dieta lui Beyoncé poate duce la multe deficiente in organism”, afirma nutritionistul Daniel O’Shaughnessy.
Queen B a tinut aceasta dieta timp de 44 de zile, inaintea fabuloaselor reprezentatii live din cadrul festivalului Coachella, editia 2018.
„Fara paine, fara carbohidrati, fara zahar, fara lactate, fara carne, fara peste, fara alcool… Si mi-e foame!”, spunea vedeta despre lucrurile pe care trebuie sa le faca pentru a-si atinge greutatea ideala.
Dieta lui Audrey Hepburn – secretele sale pentru o talie perfecta
„Greutatea mea este cosmarul oricarei femei” – Beyoncé
Specialistii critica si imaginile din documentarul „Homecoming”, produs de artista, in care ea se urca pe cantar si se autocritica foarte dur pentru numarul de kilograme.
Acelasi nutritionist spune ca toata aceasta poveste este foarte periculoasa, pentru ca exista o suma covarsitoare de adolescente care o urmaresc si care sunt foarte influentabile.
De ce este atat de periculoasa dieta lui Beyoncé?
1. Numarul mult prea mic de calorii
Nutritionistii recomanda, pentru un adult sanatos, consumul a 2500 de calorii (in cazul barbatilor), respectiv 2000 de calorii (in cazul femeilor) in fiecare zi. Dieta vedetei contine doar 1400 de calorii, provenite din alimente pe baza de plante.
Daniel O’Shaughnessy a analizat cateva dintre retetele preparatelor si a descoperit ca valorile nutritionale nu sunt intocmai corecte. „Este mentionat ca acest sandwich vegetarian contine 36 grame de proteine, cand el contine, de fapt, doar 24 grame”, explica el.
2. Eliminarea produselor de origine animala fara a le inlocui cu altceva
„Aceasta dieta este prea saraca in nutrienti pentru oricine, mai ales daca in ecuatie intra si efortul fizic”, spun specialistii.
Probema principala, conform expertilor, este ca dieta vedetei exclude o gama de alimente, insa nimeni nu le explica oamenilor ca anumiti nutrienti, precum vitamina B12, fierul si proteinele, au nevoie de inlocuitori pentru a se pastra in limitele normale.
„Beyoncé este constienta de importanta unei diete sanatoase. O aplaudam si ii apreciem curajul de a-si impartasi calatoria cu toata lumea!”
Marco Borges este creatorul programului de 22 de zile si antrenorul personal al cantaretei. Acesta ii ia apararea lui Beyoncé si neaga toate acuzatiile referitoare la dieta. „Ea si-a atins toate obiectivele si a reusit sa dea 100% in show-urile extrem de solicitante”, povesteste Borges.
Desi a fost solicitata si o pozitie a lui Beyoncé, artista nu a oferit niciun comentariu in legatura cu subiectul.
Foto: Instagram/Beyonce