Chiar daca dormitul cu animalul de companie reprezinta inca un subiect controversat pentru unele persoane, exista studii care atesta ca aceasta practica poate aduce numeroase beneficii, de la reducerea stresului si pana la imbunatatirea calitatii somnului. Iata principalele argumente!
Compania pe care o primesti
Unul dintre cele mai evidente beneficii ale dormitului in acelasi pat cu patrupedul tau este compania pe care acesta ti-o ofera. Pentru multi oameni, prezenta unui animal de companie in pat poate avea un efect calmant si reconfortant. Pur si simplu, simti ca animalul tau este langa tine si ajungi sa te relaxezi, ceea ce te ajuta sa dormi mai bine si sa te trezesti mai odihnita.
Reducerea stresului si anxietatii
Studiile arata ca interactiunea cu animalele de companie poate reduce nivelurile de stres si anxietate. Dormitul cu animalul de companie poate oferi un sentiment de stabilitate, ceea ce poate contribui la reducerea anxietatii din timpul noptii. Atingerea si imbratisarea animalului tau de companie poate stimula eliberarea de endorfine si serotonina, substante chimice care contribuie la starea de bine si relaxare.
Un somn mai odihnitor
Contrar ideii populare ca animalele de companie pot perturba somnul, multi proprietari raporteaza ca dormitul cu animalul de companie imbunatateste calitatea somnului lor. Atata timp cat animalul este instruit sa doarma linistit si nu deranjeaza, prezenta lui in pat poate crea o atmosfera relaxanta si plina de dragoste. De asemenea, multe persoane gasesc confortul fizic al animalului de companie, cum ar fi caldura corpului sau, benefic pentru a adormi mai repede si pentru a avea un somn mai profund.
Exista chiar si un studiu derulat in acest sens in 2017. Rezultatele au arat ca majoritatea participantilor care au dormit cu animale de companie au raportat o calitate mai buna a somnului, prin comparatie cu cei care nu au avut animale de companie in dormitor. De asemenea, s-a constatat ca proprietarii de animale de companie au reusit sa adoarma mult mai repede.
Sentimentul de apartenenta
Dormitul cu animalul de companie poate consolida legatura dintre tine si animalul tau. Aceasta practica iti ofera oportunitatea de a petrece mai mult timp impreuna, ceea ce poate consolida relatia si poate creste sentimentul de apartenenta reciproca. Pentru animalul tau de companie, dormitul langa tine poate fi reconfortant si poate intari legatura si increderea in proprietarul sau.
6 motive pentru care suferi de frica de abandon
Siguranta
Simtul de siguranta poate juca un rol important in modul in care dormi si te odihnesti. Oamenii de stiinta au explorat modul in care prezenta unui animal de companie in pat a influentat calitatea somnului la femei si au constatat ca acest lucru le-a facut sa se simta mai sigure si mai confortabile, pe tot parcursul noptii.
Practic, animalele de companie, in special cainii, au instinctul de a proteja proprietarii si locuinta. Iar animalele de companie te vor pune in alerta atunci cand li se pare ca ceva nu este in regula.
Sfaturi pentru dormitul cu animalul de companie
Daca decizi sa imparti patul cu animalul tau de companie, este important sa iei in considerare cateva aspecte esentiale pentru a asigura un somn odihnitor pentru amandoi:
- Asigura-te ca animalul tau de companie este curat si fara paraziti pentru a evita iritatiile pielii si alergiile. Du-l la controale periodice si adreseaza-i medicului veterinar orice ingrijorare.
- Ofera-i animalului tau un loc confortabil si sigur, astfel incat sa doarma relaxat.
- Curata regulat patul si imbracamintea pentru a evita acumularea de par si alti alergeni.
Foto: depositphotos.com