Teoretic, prajirea painii ofera mai putine beneficii pentru sanatate. Dar sunt acestea suficient de mari ca sa aiba o importanta? In plus, multe persoane vor sa stie daca prajirea painii este nociva. Mind Body Green a consultat doi specialisti pentru a afla raspunsurile.
Ce inseamna prajirea painii
La nivel biochimic, prajirea painii produce cateva reactii chimice care se declanseaza atunci cand painea proaspata este deshidratata si se innegreste. Denumit reactia Maillard, acest raspuns chimic este responsabil pentru culoarea inchisa, aroma specifica si textura painii prajite.
Ce valoare nutritionala are painea prajita?
„Cel mai mare mit in care cred pacientii mei este ca prajirea painii distruge nutrientii, desi painea prajita nu ucide nutrientii sau scade valoarea nutritionala. Vitaminele si mineralale raman in paine”, precizeaza Niket Sonpal, director asociat Brookdale University Hospital and Medical Center.
Nutritionista Jess Cording adauga ca, tehnic vorbind, painea prajita are un index glicemic mai mic, gratie reactiilor chimice mentionate care reduce continutul de carbohidrati. „Dar nu as spune cuiva ca, prajind painea, ar afecta drastic densitatea nutrientilor”, subliniaza ea.
Este mai usor de digerat painea prajita?
Cand prajim painea, o reactie chimica reduce continutul de apa din paine, gratie temperaturii ridicate, si, implicit, reduce amidonul din paine. Acest proces poate face painea prajita putin mai usor de digerat pentru cineva care in general tolereaza mai greu painea obisnuita.
Dar daca ne referim la o digestie normala, e mai bine sa optezi pentru anumite tipuri de paine decat sa iti faci griji pentru varianta prajita. „Recomand deseori painea din faina integrala”, spune Cording, adaugand ca procesul de germinare reduce continutul de amidon.
La ce trebuie sa fim atenti cand prajim painea
Ca o regula generala de retinut, trebuie sa fim atenti sa nu ardem painea, recomanda Sonpal. Pe langa gustul neplacut, painea arsa poate provoca probleme de sanatate.
Cording explica: „Cand alimentele sunt incalzite la temperaturi inalte, rezulta un compus potential cancerigen, numit acrilamida, care se formeaza din arderea amidonului si a aminoacizilor (arginina) prezenti in mancare.”
Ce paine recomanda nutritionistii: „Diferenta majora consta in indicele glicemic”
Daca painea este prajita usor, atunci nu sunt probleme. „Dar daca vezi o portiune arsa, atunci sunt sanse sa se fi format acrilamida”, precizeaza experta.
In concluzie, painea prajita poate fi mai buna decat cea obisnuita, in special pentru persoanele care vor sa reduca consumul de carbohidrati sau zahar. Cu conditia sa fie atente si la cantitate, desigur.
Ceea ce conteaza cu adevarat este, pana la urma, calitatea painii pe care o alegem. Prajita sau neprajita, cea mai indicata paine este cea cu un continut nutritional cat mai bogat.
Foto: Unsplash.com.