Mineralul esential care poate ajuta la vindecarea de COVID-19

1
De Maria Constantin
9 mai 2020

Un element esential din organism ar putea fi implicat in vindecarea pacientilor cu COVID-19, arata un studiu recent.

Seleniul este un oligoelement pe care il putem procura din dieta si chiar daca organismul nostru are nevoie doar de o cantitate mica, efectul sau asupra sanatatii a fost mult timp subestimat. Nivelul de seleniu ar putea influenta vindecarea pacientilor diagnosticati cu COVID-19, sugereaza un studiu nou citat de PsyBlog.

De ce avem nevoie de seleniu

Oligoelementele sunt elemente chimice care se gasesc in cantitati infime in organism si intervin in metabolism, indeplinind rolul de catalizator in anumite procese biologice.

Seleniul este vital pentru sistemul imunitar, protejand organismul impotriva infectiilor, dar este implicat si in reglarea functiei glandei tiroide, a functiei de reproducere si in prevenirea stresului oxidativ. Acest element se gaseste in nucile braziliene, fructele de mare, semintele de chia, semintele de floarea soarelui, orezul brun, carne, oua, cacao, lapte, branza de vaci, cuscus, paste din grau integral si ciuperci.

Studii anterioare au aratat ca nivelul de seleniu din organism poate influenta severitatea bolilor infectioase la oameni si animale. La pacientii cu HIV, de exemplu, nivelul redus al acestui element a fost asociat cu dezvoltarea rapida a virusului.

Legatura dintre seleniu si COVID-19

In aceste conditii, nu-i de mirare ca oamenii de stiinta au verificat si posibilul efect al seleniului in vindecarea bolnavilor de COVID-19 din China.

Se impune, insa, o precizare importanta: nivelul de seleniu din alimente depinde de prezenta acestui element in solul in care au crescut culturile recoltate sau consumate de animale. Din cauza calitatii diferite a solului din diferite regiuni ale Chinei, nivelul de seleniu poate fluctua mai mult decat in alte tari.

„Dat fiind istoricul infectiilor virale asociate cu deficienta de seleniu, ne-am pus problema daca aparitia COVID-19 in China ar putea avea legatura cu deficienta de seleniu inregistrata din regiunile din nord-estul pana in sud-vestul acestei tari”, a explicat Margaret Rayman, co-autoarea studiului publicat in The American Journal of Clinical Nutrition.

Dupa analizarea datelor din diferite regiuni ale Chinei, echipa de cercetare a descoperit ca pacientii cu un consum ridicat de seleniu au o sansa mai mare sa se vindece de COVID-19.

Enshi, un oras din provincia Hubei, este un exemplu in acest sens. Locuitorii de aici consuma cantitati mai mari de seleniu decat cei din alte parti ale Chinei, iar procentul vindecarilor inregistrat de pacientii din Enshi este de trei ori mai mare decat in alte orase.

In schimb, provincia Heilongjiang are una dintre cele mai scazute rate de consum de seleniu. Rata deceselor provocate de COVID-19 in aceasta regiune a fost de cinci ori mai mare decat in alte parti, noteaza studiul mentionat de PsyBlog.

Cat seleniu trebuie sa consumam

Analiza unghiilor si a parului poate releva date despre consumul pe termen lung al seleniului. Masurand concentratia de seleniu din parul pacientilor, cercetatorii au descoperit ca rata vindecarii de COVID-19 este strans legata de nivelul acestui oligoelement.

„Exista o legatura semnificativa intre nivelul seleniului si rata vindecarilor de COVID-19, insa este important sa nu supraestimam aceasta descoperire; nu am reusit sa lucram cu date la nivel individual si nu am putut analiza alti factori posibili, precum varsta si afectiunile de fond”, precizeaza Kate Bennett, co-autoare a studiului.

Studiul care ne da sperante: Anticorpii de lama, posibil tratament pentru COVID-19

„Legatura pe care am depistat-o este convingatoare, tinand cont de cercetarile anterioare asupra seleniului si bolilor infectioase. O evaluare atat de precisa si de detaliata poate fi de ajutor in ghidarea deciziilor de sanatate publica”, a comentat, la randul sau, Dr Ramy Saad, care a facut parte din echipa de lucru la acest proiect.

Aceste concluzii nu impun, totusi, o modificare radicala a obiceiurilor noastre alimentare. Doza zilnica recomandata de seleniu este de 55 de micrograme (0,000055 grame). Consumul mai mare de 400 de micrograme (0,0004 grame) de seleniu pe zi poate fi toxic.

Foto: Unsplash.com