3 moduri simple prin care poti opri procesul de imbatranire, conform unui specialist

1
De Maria Constantin
10 ian. 2020

Nu trebuie sa te menajezi cat mai mult ca sa te bucuri de o longevitate mai mare, dimpotriva. Un microbiolog explica de ce ai nevoie de stres ca sa traiesti mai mult, iar solutiile lui sunt logice.

Conceptul longevitatii este uneori destul de vag: in esenta, se refera la a trai cat mai mult. David Sinclair, un genetician de la Harvard si profesor in biologia imbatranirii, considera, insa, ca putem intelege mai bine longevitatea daca o privim la fel cum privim o boala.

„Am ajuns intr-un punct cu imbatranirea in care eram cu cancerul acum 30-40 de ani. Astazi putem intelege ce anume declanseaza procesul”, a spus medicul intr-un podcast difuzat de site-ul MindBodyGrenn.

Sinclair spune ca imbatranirea este declansata de lipsa de stres pe care organismul nostru o resimte. El considera ca pentru a optimiza acest proces avem nevoie de mai mult stres in viata noastra. Suna ciudat, dar gandeste-te ca un corp care nu este supus unor incercari isi pierde rezistenta si flexibilitatea, imbolnavindu-se mai usor. La fel, un creier neantrenat, nefolosit la capacitate maxima, isi pierde din viteza de reactie si gaseste mai greu solutii, obosind mai repede.

Microbiologul propune trei solutii prin care organismul nostru sa foloseasca stresul pentru a-si creste longevitatea. Priveste-le ca pe un antrenament pentru musculatura – la inceput e mai greu, te dor muschii, dar pe termen lung te vei simti bine.

1. Consuma mai putine calorii

Sinclair nu promoveaza valentele postului intermitent. Desi mentioneaza ca este incredibil de benefic pentru longevitate, el a observat ca unele persoane au probleme cu respectarea programului, multi fiind intimidati de schema 16:8.

Cel mai simplu mod de a obtine avantajele lonvegitatii fara sa rabzi de foame este sa consumi mai putine calorii in general, arata doctorul. „Incerc sa fiu mai mult un porcusor de Guineea decat un leu”, a explicat el.

Astfel, expertul evita alimentele bogate in calorii, precum carnea. El recomanda un stil de viata vegetarian sau vegan si spune ca salatele au de obicei mai putine calorii decat o friptura cu grasime.

In plus, e posibil ca, tot mancand fructe, legume si salate, sa devii atasata de acest stil alimentar si sa preferi produsele vegetale in locul celor de origine animala. „Daca te-ai obisnuit cu ele, ideea de a manca o friptura imensa nu o sa ti se mai para apetisanta”, a explicat el.

2. Mananca produse organice, dar din alt motiv

E o idee buna sa mananci produse organice de sezon, dar Sinclair pune aceasta idee intr-o noua perspectiva. Ca sa ne crestem longevitatea, trebuie sa incercam sa ne pacalim putin organismul, facandu-l sa creada ca este stresat. „Chiar daca noi traim intr-o utopie in comparatie cu stramosii nostri”, subliniaza doctorul.

O vitamina mai putin cunoscuta poate intarzia imbatranirea. Iata care sunt cele mai bune surse

Un mod bun de a face asta este sa mancam alimente care au fost la randul lor stresate: „Produsele organice nu sunt cultivate cu manusi. Ele sunt un pic mai stresate decat celelalte. Cu cat este mai stresata hrana, cu atat are culori mai puternice, pentru ca ea produce aceste nuante ca o reactie de aparare”, a explicat Sinclair.

Culorile reprezinta un indicator ca alimentele au produs „molecule xenohormesis”, iar acestea activeaza sirtuinele, proteinele din organismul uman care dau corpului un plus de longevitate.

Preferatul lui Sinclair din aceste produse puternic colorate este vinul rosu: „E plin de molecule xenohormesis pentru ca strugurii sunt culesi cand sunt stresati”, a spus el.

3. Stai in frig cel putin un minut

Savantul spune ca un alt mod pozitiv de a stresa organismul si de a-i mari longevitatea este sa experimentezi temperaturi scuzute. „Stim ca soarecii de laborator, daca ii expui la frig, dezvolta ceea ce numim grasime bruna. Grasimea buna este foarte buna pentru noi – furnizeaza energie si elibereaza proteine care ajuta restul corpului”, a explicat Sinclair.

Inainte de a intra sub dusul rece, retine ca nu trebuie sa te expui la frig pentru mult timp, pentru ca atunci corpul incepe sa se obisnuiasca cu acest tip de stres si nu mai castiga efectele longevitatii. Asadar, un minut este suficient pentru a trezi o reactie de stres a organismului.

„Trebuie sa-ti sochezi putin corpul. De aceea cred ca un minut e destul. Cand corpul incepe sa se obisnuiasca, efectul se pierde”, a aratat Sinclair.

Foto: Getty Images.