Desi ai putea crede ca nu este indicat sa te misti foarte mult atunci cand esti in cea mai dificila perioada a lunii, specialistii spun ca sportul ajuta enorm la ameliorarea durerilor menstruale.
Yoga reprezinta mixul perfect intre miscare fizica si echilibrare emotionala, ceea ce o transforma in practica ideala pentru femeile aflate la menstruatie sau in perioada premergatoare acesteia.
4 pozitii de yoga care-ti schimba total starea de spirit in cateva minute
Daca si tu suferi de sindromul pre-menstrual (PMS) sau ai o stare puternica de disconfort in timpul menstruatiei, poti incerca urmatoarele exercitii.
1. Balasana sau pozitia copilului, cu variatii
Aceasta pozitie de yoga se numara printre cele mai usoare, insa efectele sale sunt uimitoare. Balasana te ajuta sa iti relaxezi coloana vertebrala si muschii din aceasta zona. Astfel, postura contribuie la ameliorarea durerilor menstruale care se resimt la nivel lombar.
Nu este nevoie decat sa stai cu sezutul pe calcaie si sa apleci incet trunchiul in fata, putin cate putin, pana ajungi cu mainile pe saltea. Senzatia este una de usoara intindere, nicidecum de fortare a corpului.
Cele mai relaxante pozitii de yoga indicate inainte de culcare – le faci in pat
Pentru un plus de relaxare si intindere la nivelul spatelui, poti incerca variatiile acestei posturi. Din pozitia clasica, rasuceste usor coloana si mergi lent cu mainile spre partea stanga, apoi spre partea dreapta.
Daca ai o mobilitate buna, poti rasuci coloana mai mult, pana cand ajungi cu unul dintre umeri pe saltea si cealalta mana se intinde in partea opusa.
2. Janu Sirsasana sau pozitia capului la genunchi
Pozitia Janu Sirsasana te ajuta sa intinzi si sa detensionezi zona inghinala, pelvisul, soldurile si spatele. Este o pozitie de dificultate usoara spre medie, care garanteaza ameliorarea durerilor menstruale si relaxarea musculara completa.
Stai in sezut, intinde picioarele in fata si indreapta coloana vertebrala. Aliniaza-ti capul cu restul corpului, apoi indoaie unul dintre genunchi si adu talpa cat mai aproape de zona inghinala.
Apleaca-te incet, pastrand spatele in linie dreapta. Incearca sa atingi genunchiul cu capul, insa nu forta miscarea. Daca nu ajungi cu capul atat de jos, poti folosi o perna pe post de sprijin.
3. Bitilasana/Marjaiasana sau pozitia vacii si pozitia pisicii
Desi reprezinta doua asane diferite, de cele mai multe ori sunt practicate impreuna, intr-o secventa unica. Aceste doua pozitii sunt excelente pentru incalzirea si relaxarea spatelui in perioada menstruatiei. In plus, practicand cele doua pozitii, abdomenul se va intinde si contracta cu blandete, eliminand astfel senzatia de balonare si crampele.
Pozitii de yoga care te scapa de balonare
Asaza-te in patru labe, cu genunchii la nivelul soldurilor si cu mainile la nivelul umerilor. Tine spatele si capul intr-o pozitie neutra, apoi incepe sa inspiri si sa arcuiesti coloana. Ridica incet capul si privirea spre tavan.
Incepe sa expiri si sa rotunjesti spatele, in timp ce pelvisul urmareste aceeasi miscare. Lasa si privirea spre saltea, nu numai capul. Repeta secventa de cateva ori, respirand adanc si sincronizand inspirul si expirul cu fiecare miscare.
4. Vajrasana sau pozitia fulgerului
Majoritatea femeilor se confrunta la menstruatie cu stari emotionale puternice. Vajrasana este o postura simpla, care te ajuta sa ramai concentrata, sa respiri constient si sa iti observi cu atentie corpul si sentimentele.
Stai cu sezutul pe calcaie, cu picioarele apropiate si spatele drept. Trage de umeri in spate si deschide pieptul. Apoi respira adanc timp de cateva momente si lasa-ti gandurile sa se linisteasca.
5. Supta Baddha Konasana sau pozitia zeitei
Incheie seria de posturi cu aceasta asana relaxanta. Pozitia zeitei iti permite sa iti detensionezi spatele, mainile, umerii si picioarele. In plus, iti va aduce ameliorarea durerilor menstruale simtite in zona pelvisului, intinzand aceasta parte, in acelasi timp cu soldurile si partea din spate a picioarelor.
Pentru a intra in postura, intinde-te pe spate si aliniaza intregul corp: capul, gatul, umerii, spatele si soldurile. Stai cu talpile pe saltea si genunchii indoiti unul spre celalalt. Apropie talpile si lasa genunchii sa cada de o parte si de cealalta a trupului, apoi lipeste talpile intre ele.
Poti relaxa mainile pe langa corp, cu palmele indreptate spre tavan, sau le poti pune in zona pelvina, caldura palmelor ameliorand, la randul sau, crampele.
Foto: Shutterstock.com