Pe 27 decembrie, Barrymore isi dezvaluia pe IGTV obiectivele pentru 2021 si marturisea in materialul video ca nu a reusit inca sa-si dea seama cum sa-si imbunatateasca rutina de ingrijire. „Incerc sa gasesc o balanta. Uneori reusesc, alteori nu”, a spus ea.
Actrita a anuntat ca pentru 2021 a ales o provocare pentru ea si pentru cei care o urmaresc: „Hai sa impartasim secretele de ingrijire care sunt fezabile indiferent de statusul vietii voastre. Daca cineva vrea sa faca asta cu mine, va voi vorbi despre dieta, exercitii, rutine, produse, despre orice putem face pentru a avea grija de noi insine in timp ce avem grija de altii. Voi stabili niste obiective si liste si vi le voi prezenta. Va invit sa impartasiti sfaturi, sa ne ajutam unii pe altii sa ramanem sanatosi si optimisti”, si-a indemnat vedeta admiratorii.
Trucul simplu care i-a schimbat fiecare zi
Primul truc pe care Barrymore l-a prezentat a fost unul destul de simplu, pe care l-a testat si de care este foarte multumita: imediat dupa ce se da jos din pat dimineata, actrita bea apa calda cu lamaie.
„De obicei, cand ma trezesc imi place sa beau ceva rece, cu multa gheata, de exemplu un ceai cu gheata”, a explicat ea in materialul video, adaugand ca nu-i placeau bauturile calde la inceputul zilei. Ayurveda, un sistem medical antic din India, bazat pe o abordare naturala si holistica a sanatatii fizice si mentale, a inspirat-o, insa, sa faca o schimbare.
View this post on Instagram
In plus, vechiul „guru” al actritei, nutritionista Kimberly Snyder, i-a recomandat si ea, de mai multi ani, sa bea apa calda cu lamaie dimineata. Asa ca Barrymore a incercat apa cu lamaie, insa nu rece, ci la temperatura camerei. „Asa am inceput sa simt ca as putea sa incep acest experiment”, a glumit ea.
Beneficiile apei calde cu lamaie
Multi experti medicali si adepti ai Ayurveda au vorbit, de-a lungul anilor, despre beneficiile apei caldute cu lamaie bauta dimineata, scrie Shape. Nu doar ca este un mod ideal de a porni sistemul digestiv, permitand organismului sa absoarba nutrientii si sa elimine reziduurile, dar intareste si sistemul imunitar, gratie antioxidantilor care se gasesc in mod natural in acest fruct bogat in vitamina C.
View this post on Instagram
Pe de alta parte, oricat de simplu si de benefic ar fi sa-ti incepi ziua cu un pahar de apa calda cu lamaie, trebuie precizat faptul ca aceasta bautura nu este un remediu-minune pentru afectiuni grave. „Unii au ajuns sa sustina ca apa cu lamaie poate sa vindece cancerul, dar nu este adevarat”, a subliniat Josh Axe, doctor in medicina naturista, chiropractician si nutritionist.
Cum sa te tii de rezolutiile tale in 2021 cu un singur truc: E mult mai simplu decat crezi
„Lamaile contin antioxidanti care lupta impotriva cancerului, iar acesti compusi au neutralizat celulele canceroase, dar numai cand s-au folosit doze concentrate”, a explicat expertul.
Fapte, nu vorbe! Si pasi mici
Drew Barrymore a inceput sa bea apa cu lamaie dimineata nu pentru proprietatile benefice ale acesteia, ci pentru ca isi dorea sa schimbe modul in care isi incepe fiecare zi. „O sa incep s-o fac pentru ca m-am saturat sa vorbesc despre asta. Tot ce fac e sa vorbesc… fiindca sa faci e cel mai greu”, a explicat ea pe Instagram.
Actrita crede ca dupa experienta din 2020, cand pandemia a dat peste cap toate planurile si asteptarile, cel mai bine este sa-ti fixezi niste obiective realiste, la indemana. Iar daca presiunea se dovedeste prea mare, da-le la o parte si incepe cu pasi mici – Barrymore e de partea ta.
Foto: Getty Images.