Studiu: afectiunea comuna care creste de trei ori riscul de dementa

1
De Cristiana Astefanoaiei
27 aug. 2024

Cercetarea atrage atentia asupra acestui nou factor de risc in deteriorarea creierului.

Studiul, condus de cercetatori de la Universitatea Newcastle din Australia si publicat in Journal of the American Geriatrics Society, a constatat ca persoanele care se confrunta cu anxietatea sunt mai susceptibile de a dezvolta dementa pe masura ce imbatranesc.

Au fost analizate 2.132 de persoane cu varste cuprinse intre 60 si 81 de ani, ale caror niveluri de anxietate au fost masurate prin intermediul scalei de stres psihologic Kessler, o analiza cu 10 intrebari care masoara anxietatea si depresia. Subiectii au fost urmariti timp de 10 ani. Fiecare persoana si-a raportat nivelul de anxietate de doua ori pe parcursul perioadei de 10 ani.

Conform studiului, anxietatea cronica este legata atat de bolile cardiovasculare, cat si de deteriorarea celulelor creierului. Ambele probleme cresc riscul de dementa.

Activitatea pe care trebuie sa o limitezi pentru a reduce riscul de dementa

Anxietatea creste de trei ori riscul de dementa

Mai exact, anxietatea cronica a fost asociata cu un risc de 2,8 ori mai mare, iar anxietatea noua cu un risc de 3,2 ori mai mare de a dezvolta dementa, in comparatie cu persoanele care nu au avut anxietate​.

Studiul a aratat ca riscul de dementa a fost si mai mare la persoanele care au experimentat anxietate cronica sau nou instalata inainte de varsta de 70 de ani. De exemplu, anxietatea cronica a fost asociata cu un risc de 4,58 ori mai mare de dementa la acest subgrup de varsta.

Acesta este cel mai inspaimantator mod in care se manifesta anxietatea, conform unui studiu realizat pe 5000 de oameni

„Le spun studentilor mei de ani de zile ca, in esenta, daca este rau pentru inima, este rau si pentru creier. Atunci cand tensiunea arteriala este netratata si crescuta, in mod cronic, creierul este afectat, ceea ce poate duce la declin cognitiv si dementa”, a declarat Dr. Gregory Bix, director al Centrului de Cercetare in Neurostiinte Clinice de la Universitatea Tulane din New Orleans.

Cercetatorii mai subliniaza un aspect interesant: persoanele cu anxietate sunt, de asemenea, mai susceptibile de a se angaja in comportamente precum lipsa de exercitii fizice, fumatul si o dieta nesanatoasa, toate acestea putand duce, de asemenea, la dementa.

„Sanatatea mentala si bunastarea afecteaza inima, care la randul ei afecteaza creierul”, explica Dr. Bix.

Cum poti sa scapi de anxietate, pentru a reduce riscul de dementa

Se estimeaza ca 301 milioane de oameni din lume sufera de anxietate, in timp ce 55 de milioane de oameni sufera de dementa – si se asteapta ca acest numar sa creasca in viitor.

Exista, totusi, solutii pentru a reduce efectele ingrijorarii. Daca simti ca suferi de anxietate nu te teme sa vorbesti cu un specialist sau sa aplici tehnici de reducere a stresului.

„Primul lucru pe care ii incurajez intotdeauna pe oameni sa il faca este de fapt sa isi ia un moment pentru a incetini si a reflecta la factorii declansatori care apar. Intreaba-te: ce fac chiar acum cand incep sa observ ca anxietatea mea atinge cote maxime? Ce ganduri imi trec prin minte? Exista ceva anume pe care il experimentez chiar inainte de declansare?”, explica Joseé Muldrew, terapeut.

De mare ajutor este si notarea zilnica a sentimentelor intr-un jurnal sau scanarea corpului, pentru a vedea unde se simte fizic starea de neliniste si anxietate.

„Pot avea cinci minute, 10 minute, pentru a-mi elibera ingrijorarea, pentru a enumera sau a vorbi despre toate lucrurile care imi aduc un pic de anxietate in acest moment. Dar odata ce expira aceste 10 minute, le las acolo. Le-am scos, iar acum ma intorc in ziua mea stiind ca nu pot controla decat lucrurile controlabile si ca ma voi concentra doar pe ceea ce este aici, acum, in momentul prezent. Prin gestionarea anxietatii in prezent, nu numai ca ai grija de tine in acest moment, dar ai grija si de viitorul tau eu, iti imbunatatesti calitatea vietii si iti reduci riscul de implicatii pe termen lung asupra sanatatii”, spune terapeutul Joseé Muldrew.

Foto: depositphotos.com