Un raport al Fondului Natiunilor Unite pentru Copii (Unicef) publicat marti plaseaza Japonia pe primul loc la sanatate infantila, cu o rata scazuta de mortalitate si un numar foarte mic de copii subponderali, relateaza AFP.
Japonia dispune de indicatori excelenti pentru nutritie si sanatatea copiilor sai, mentinand in acelasi timp un indice foarte scazut al obezitatii. Secretul sau? Pranzul luat la scoala.
Ea are de asemenea cea mai mica rata de obezitate a copiilor in randul a 41 de tari dezvoltate din cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) si Uniunii Europene.
Potrivit expertilor, la aceasta situatie contribuie mai multi factori, intre care atentia speciala acordata de japonezi sanatatii, controalele medicale periodice organizate pentru copii si, mai ales, rolul cheie al pranzului scolar.
„Mesele de pranz stabilite de nutritionisti sunt servite in toate scolile primare si in majoritatea colegiilor din Japonia”, a declarat Mitsuhiko Hara, medic pediatru si profesor la Universitatea Kasei Gakuin din Tokyo.
Masa de pranz este obligatorie, iar gustarile aduse de elevi nu sunt permise. In majoritatea scolilor, mesele de pranz nu sunt gratuite, insa sunt puternic subventionate.
Fiecare masa este calibrata pentru a avea aproximativ 600-700 kilocalorii repartizate in mod echilibrat intre glucide, carne si legume.
Un pranz luat la o scoala din regiunea Gunma (centru) ofera o idee: orez cu peste la gratar si o farfurie cu spanac si germeni de soia, servite cu supa miso de porc, toate insotite de lapte si prune.
„Pranzul scolar este conceput pentru a aduce elementele nutritive care tind sa lipseasca din mesele consumate acasa”, a declarat un oficial al Ministerului Educatiei, Mayumi Ueda.
Citeste continuarea pe Doctorul Zilei.
Foto: Shutterstock.com.