Te trezesti dimineata cu ochii umflati si uscati? Cauze si tratament

1
De Cristiana Astefanoaiei
16 sept. 2024

Senzatia de ochi uscati si vederea incetosata care apar dupa trezire au mai multe cauze, dar pot fi combatute.

Ochii umflati si „crustele de somn” se numara printre simptomele deranjante pe care le poti experimenta dimineata.

„Acestea pot varia de la pleoape umflate din cauza retentiei de lichide peste noapte, uscaciune, roseata, vedere temporar incetosata de la ajustarea la lumina de dimineata sau cruste / secretii oculare dimineata. Simptomele comune includ ochi uscati (adesea numiti ochi aposi), presbiopie sau dificultati de focalizare de aproape, aparitia pe retina de sclipiri sau pete plutitoare, blefarita (inflamatie a pleoapelor), disfunctie a glandelor meibomiene (blocarea glandelor producatoare de ulei de pe marginea pleoapelor), cataracta si degenerare maculara legata de varsta”, explica medicul oftamolog Dr. Meena Agarwal.

Cauze ale ochilor umflati si uscati

Iata ce ar putea cauza aceste senzatii neplacute, conform expertului:

Somnul insuficient

Este una dintre principalele cauze ale ochilor umflati dimineata. Cand nu dormi suficient, corpul tau retine mai multa apa, ceea ce poate duce la umflarea pleoapelor.

Alimentatia saraca in nutrienti si deshidratarea

O dieta dezechilibrata, bogata in sare si carbohidrati simpli, poate contribui la retentia de apa si, implicit, la umflarea ochilor.

Utilizarea excesiva a ecranelor

Timpul indelungat petrecut in fata laptopului, telefonului sau televizorului poate duce la sindromul de ochi uscat, din cauza faptului ca clipesti mai rar atunci cand te concentrezi pe un ecran. Daca ai recomandare de la medicul oftalmolog pentru a purta ochelari si nu o faci, acest lucru iti va contribui la agravarea simptomelor.

Factorii de mediu

Umiditatea scazuta, fumul, vantul puternic si expunerea la aerul conditionat pot contribui la uscarea ochilor.

„Unele medicamente au, de asemenea, efecte secundare care pot provoca uscarea ochilor ca efect secundar, inclusiv cele pentru hipertensiune arteriala sau terapia de substitutie hormonala (HRT)” , explica Dr. Agarwal

Afectiuni medicale

Conjunctivita, blefarita, sindromul Sjögren sau problemele tiroidiene pot cauza uscarea si umflarea ochilor. De asemenea, modificarile hormonale din timpul sarcinii sau menopauzei pot influenta sanatatea oculara.

Pe masura ce imbatranim, corpul nostru sufera mai multe modificari care pot afecta sanatatea ochilor. Pentru inceput, productia de lacrimi, esentiala pentru mentinerea umiditatii si claritatii ochilor, tinde sa scada. Dr. Agarwal explica faptul ca acest lucru duce la „ochi uscati si pielea din jurul ochilor devine mai putin elastica, ceea ce duce la umflaturi. Somnul insuficient si hidratarea necorespunzatoare se pot adauga, de asemenea, la umflaturi sau retentie de lichid in jurul ochilor”.

Ce inseamna daca ai ochii rosii in fotografii? Ofera indicii importante despre sanatatea ta

Cum poti preveni ochii umflati dimineata

Medicul oftalmolog spune ca aceasta senzatie neplacuta poate fi evitata prin ingrijirea ochilor cu atentie.

„O rutina zilnica de igiena a pleoapelor este foarte importanta, iar daca incepeti mai devreme este mai bine – similar cu periajul dintilor. Aceasta include curatarea genelor si a pleoapelor cu un sapun bland si sensibil zilnic, inainte de culcare, si stergerea machiajului pentru a va asigura ca niciun reziduu nu blocheaza glandele meibomiene peste noapte”, recomanda Dr. Agarwal.

Si pliculetele de ceai racite in prealabil sunt o solutie eficienta, deoarece contin taninuri care ajuta la reducerea inflamatiei.

Dr. Agarwal recomanda, de asemenea, „utilizarea unei comprese calde timp de 10-15 minute zilnic si unor solutii precum lacrimile artificiale de cel putin doua ori pe zi, dimineata si seara, ajuta la mentinerea ochilor lubrifiati asa cum ne hidratam pielea cu creme.”

Exista si creme sau geluri speciale care pot fi aplicate pe pleoape pentru a reduce uscaciunea si umflarea.

Daca acesti pasi nu sunt de ajuns sau daca simptomele se agraveaza, este obligatorie o vizita la medicul oftalmolog.

Foto: depositphotos.com