In unele cazuri, pofta poate proveni dintr-un loc emotional, cum ar fi nostalgie, tristete sau disconfort. Dar cand pofta de zahar loveste la intamplare si destul de des, cel mai probabil corpul tau iti trimite un semnal fiziologic.
Nutritionistul dietetician Ayat Sleymann, a impartasit pe TikTok trei explicatii posibile ale poftei constante de zahar, plus modul de gestionare a acestora:
1. Fluctuatii ale zaharului din sange
Nivelul prea crescut sau prea scazut de zahar din sange ar putea fi de vina pentru pofta ta brusca si puternica de zahar. „Cand scade nivelul zaharului din sange, corpul tau va incerca sa-ti regleze glicemia, asa ca va cere alimente care contin zahar”, explica Sleymann in videoclip.
Mancarea nesanatoasa poate fi de vina pentru aceste fluctuatii ale zaharului din sange, spun expertii. Zaharurile si carbohidratii procesati sunt mai rapid digerate si absorbite in organism, ducand la cresteri bruste ale zaharului din sange si, desigur, la scaderi ulterioare.
Cartofi dulci umpluti cu quinoa, fasole neagra si guacamole
Pentru a evita scaderea brusca a zaharului din sange, Sleymann iti recomanda sa consumi mai multe proteine si carbohidrati complecsi. Acesti nutrienti sunt digerati mai lent si ajuta la mentinerea nivelului de zahar din sange stabilizat, spune ea. De asemenea, te ajuta sa te simti satula mai mult timp.
2. Deficitul de magneziu
Magneziul este un mineral din organism responsabil pentru sinteza proteinelor, controlul glicemiei, producerea de energie si multe alte functii esentiale. „Cand esti deficitar in magneziu, corpului tau ii este greu sa aduca energie in celule, ceea ce te face sa te simti obosit si sa poftesti la zahar”, spune Sleymann.
Pentru a te asigura ca ai un nivel adecvat de magneziu, ia in considerare un supliment alimentar recomandat de medic. Acesta te va ajuta sa reduci pofta de zahar si junk food, dar si sa dormi mai bine.
3. Deshidratare
Desi adesea asociem deshidratarea cu gura uscata, durerile de cap sau modificarile culorii urinei, aceasta ar putea fi detectata si prin pofta de zahar. „Adesea credem ca ne e foame atunci cand corpul cere, de fapt, mai multa apa”, spune Sleymann.
Incearca sa bei mai multa apa, ceai sau o bautura bogata in electroliti. Daca inca iti este foame, ia in considerare o gustare bogata in apa, cum sunt castravetii sau fructele de padure.
Un expert in longevitate dezvaluie nutrientul important care le lipseste adesea femeilor
Concluzia
Sigur, e mai greu sa pregatesti o mancare sanatoasa si foarte usor sa te „infigi” in rezerva de dulciuri. Cu toate acestea, consumarea alimentelor procesate este un cerc vicios care, in timp, iti va scadea calitatea vietii. Incearca sa introduci treptat in dieta alimente sanatoase (peste gras, ovaz, nuci, avocado, broccoli, kale, spanac etc.) si vei vedea ca in timp iti vei regla nivelul de zahar din sange si nu vei mai pofti la dulciuri si junk food.
Foto: Instagram/@martalozanop