Adevarata poveste a numelui „Lilibet Diana”, pe care il poarta fiica lui Meghan Markle si a Printului Harry

1
De Maria Constantin
9 iun. 2021

Ducele si ducesa de Sussex au anuntat ca fiica lor nou-nascuta va purta numele Lilibet Diana.

Dupa mai multe luni de speculatii, numele fiicei ducilor de Sussex a devenit public: aceasta va purta numele a doua femei speciale din viata Printului Harry.

Meghan si Harry au anuntat duminica nasterea celui de-al doilea lor copil, o fetita pe care o va chema Lilibet Diana si careia ii vor spune simplu „Lili”.

Semnificatia numelui Lilibet

Lilibet reprezinta un omagiu adus hunicii lui Harry, Regina Elisabeta. In copilarie, aceasta era numita Lilibet de catre membrii familiei, scrie People.

Intr-un gest admirabil de afectiune pentru cel care i-a fost sot timp de 73 de ani, Printul Philip, decedat in luna aprilie, Regina Marii Britanii a asezat o nota pe sicriul acestuia, semnata „Lilibet”. Se pare ca Philip a fost ultima persoana din viata suveranei care o numea astfel.

Lilibet a fost, totodata, numele folosit de tatal Elisabetei, Regele George al VI-lea, care spunea, candva: „Lilibet este mandria mea. Margaret este bucuria mea.”

Numele mijlociu al fetitei ducilor de Sussex o omagiaza pe Printesa Diana, mama lui Harry, care a murit intr-un accident auto produs in 1997 la Paris.

Printul William si Kate Middleton le-au omagiat, de asemenea, pe Regina Marii Britanii si Printesa Diana cand si-au botezat fiica, Printesa Charlotte. Numele intreg al fetitei in varsta de sase ani este Charlotte Elizabeth Diana.

Numele favorit a ramas pe dinafara

Aproape toata lumea se astepta ca numele fetitei ducilor de Sussex sa fie Philippa. Pe langa faptul ca l-ar fi omagiat pe Printul Philip, acesta ar fi avut si o semnificatie istorica, fiind purtat de Philippa of Hainault, sotia Regelui Eduard al III-lea.

Lilibet Diana, stranepoata a Reginei Marii Britanii, este a opta in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.

„Cu mare bucurie, Printul Harry si Meghan, Ducele si Ducesa de Sussex, o prezinta lumii pe fiica lor, Lilibet ‘Lili’ Diana Mountbatten-Windsor. Lili s-a nascut vineri, 4 iunie, la 11:40, sub ingrijirea doctorilor si a echipei de la Santa Barbara Cottage Hospital din Santa Barbara, California. A avut o greutate de 3,47 kilograme. Atat mama cat si fetita sunt sanatoase si se afla acasa”, se arata intr-un comunicat pe care cuplul l-a transmis duminica.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Misan Harriman (@misanharriman)


„Lili este numita dupa strabunica sa, Majestatea Sa Regina, alintata de familie Lilibet. Al doilea nume, Diana, a fost ales ca omagiu pentru iubita sa bunica defuncta, Printesa de Wales”, se mentioneaza documentul citat.

Meghan Markle a nascut o fetita – Numele ei e un omagiu adus atat Printesei Diana, cat si Reginei

Mesajul unor parinti fericiti

Meghan Markle (39 de ani) si Printul Harry (36 de ani) au postat un mesaj personal pe site-ul organizatiei lor, Archewell: „Pe 4 iunie am fost binecuvantati cu venirea pe lume a fiicei noastre, Lili. Ea este mai mult decat ne-am fi putut imagina vreodata si suntem in continuare recunoscatori pentru dragostea si rugaciunile pe care le-am primit din intreaga lume. Va multumim pentru bunatatea si sustinerea aratate in aceasta perioada foarte speciala pentru familia noastra.”

Cuplul a anuntat de Ziua Indragostilor ca asteapta un copil in aceasta vara. „Putem confirma ca Archie va deveni un frate mai mare. Ducele si Ducesa de Sussex sunt foarte incantati ca asteapta al doilea lor copil”, au anuntat ei in februarie.

Foto: Getty Images.