Au inceput pariurile: Ce nume ii vor da Meghan Markle si Printul Harry fetitei lor?

1
De Maria Constantin
14 mai 2021

Urmatorul copil al ducilor de Sussex va purta numele unui membru al familiei regale, cred pariorii britanici. Sunt sanse mari ca bebelusul sa primesca numele Printului Philip.

Dupa moartea Printului Philip, luna trecuta, site-ul britanic Ladbrokes a inregistrat o crestere a numarului de pariuri pe un posibil nume al fetitei ducilor de Sussex care sa aiba legatura cu cel al bunicului lui Harry. In consecinta, cotele au scazut la 3/1, scrie People.

„Pariurile pentru numele Philippa nu scad si am fost nevoiti sa reducem din nou cotele”, a declarat Jessica O’Reilly, de la Ladbrokes.

Daca Meghan si Harry vor decide sa-si boteze fiica cu un nume care sa il evoce pe Printul Philip, ei nu vor fi primii care vor face asta. Verisoarele lui Harry, Printesa Eugenie si Zara Tindall, i-au adus un omagiu sotului reginei, chiar inainte de moartea lui, dandu-le baietilor lor numele mijlociu Philip.

Alte nume cu sanse mari

Printre numele pe care le prefera pariorii britanici se numara cele ale altor membri ai familiei regale. Diana, dupa mama lui Harry, Printesa Diana, si Elizabeth, dupa cel al Reginei Marii Britanii, sunt, de asemenea, in topul preferintelor, cu cote de 5/1, respectiv 10/1.

Printre favorite se numara si Allegra (10/1), Alexandria (12/1), Grace (16/1), Emma (16/1), Rose (16/1), Alice (16/1) si Victoria (16/1).

American sau britanic? Care va fi cetatenia urmatorului copil al ducilor de Sussex

Cand Meghan Markle (39 de ani) si Printul Harry (36 de ani) au devenit parinti, in 2019, ei au ales un pseudonim pe care nimeni nu l-a ghicit, Archie.

Cuplul a anuntat de Valentine’s Day ca asteapta al doilea copil, publicand o fotografie alb-negru facuta de la distanta, prin intermediul unui iPad, de prietenulor lor, fotograful Misan Harriman. Harry aparea in picioarele goale, intins pe iarba, iar Meghan, cu sarcina pronuntata, statea intinsa langa el, zambind cu capul intins pe pieptul lui.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Misan Harriman (@misanharriman)

Cei doi au dezvaluit in interviul controversat cu Oprah Winfrey, difuzat in martie, ca al doilea lor copil va fi o fetita. „Sa am un baiat, apoi fetita – ce pot sa cer mai mult?”, a spus Harry. El a explicat ce a simtit dupa ce a aflat ca va avea o fiica: „Gratitudine, sa stiu ca am un al doilea copil, dar sa am un baiat si apoi o fata… acum avem familia noastra si suntem patru.”

Scrisoarea pe care Meghan a trimis-o la 11 ani

Fundatia Archewell a ducilor de Sussex a anuntat marti lansarea unui parteneriat multianual cu Procter & Gamble. „Bazat pe valori comune, parteneriatul se va axa pe egalitatea de gen, mai multe spatii online inclusive, rezilienta si impactul prin sport”, se arata intr-un comunicat citat de People.

„Va fi construit pe aspiratii comune, recent demonstrate de munca noastra impreuna in sprijinul Global Citizen’s VAX LIVE: The Concert to Reunite the World, eveniment care a inspirat increderea la nivel global in vaccinuri si a mobilizat peste 300 de milioane de dolari in efortul de a obtine acces global la vaccinurile COVID-19”, a transmis fundatia.

Cand avea 11 ani, Meghan Markle a trimis o scrisoare companiei Procter & Gamble dupa ce a vazut o reclama la un sapun cu mesajul: „Femeile din toata America lupta cu oalele si tigaile pline de grasime”, un mesaj care lui Meghan i s-a parut sexist (de ce doar femeile sunt responsabile de curatenie?). In urma semnalului transmis de Meghan, compania a schimbat sloganul „femeile din toata America” cu „oamenii din toata America”.

Foto: Getty Images.