Ce este sindromul Ramsay Hunt, virusul care ii ataca fata lui Justin Bieber

1
De Maria Constantin
15 iun. 2022

Starul pop a anuntat ca are paralizie faciala partiala din cauza unei afectiuni virale, denumita sindromul Ramsay Hunt.

Sindromul de care sufera Justin Bieber este provocat de virusul care provoaca varicela si zona zoster. Starul le-a transmis fanilor, intr-o inregistrare video postata vineri pe YouTube, ca virusul i-a atacat nervul din ureche, nervii faciali si i-a provocat o paralizie faciala partiala, relateaza CNN.

„Puteti vedea ca ochiul asta nu clipeste. Nu pot sa zambesc pe partea asta a fetei. Nara asta nu se misca”, a spus Bieber.

O „cunostinta” din copilarie

Sindromul Ramsay Hunt este o tulburare neurologica rara care survine cand virusul varicelei si al zonei zoster infecteaza un nerv de la nivelul capului in apropierea urechii interne.

Daca o persoana a suferit de varicela sau de zona zoster in copilarie, virusul poate ramane inactiv in organism. Nu se stie, insa, de ce acesta se reactiveaza si produce simptomele bolii Ramsay Hunt.

Potrivit Icahn School of Medicine at Mount Sinai, simptomele pot include eruptii dureroase in canalul urechii si in afara acesteia, uneori atacand limba si cerul gurii. Din cauza implicarii urechii interne, pacientii se pot confrunta cu vertijuri (senzatie de ameteala), tinitus si sunete in ureche.

Sindromul Ramsay Hunt poate provoca, de asemenea, pierderea auzului pe partea fetei afectate. Asa cum a simtit si Bieber, afectiunea poate cauza slabiciune, pareza faciala sau paralizie pe partea fetei atacata de virus.

Aceasta slabiciune poate ingreuna inchiderea ochilor, expresiile faciale si mancatul, din cauza gatului iritat.

Tratamentul consta in administrarea de steroizi precum prednison pentru reducerea inflamatiei si a calmantelor pentru durere. Antiviralele eficiente impotriva herpesului, precum aciclovir sau valaciclovir, pot fi, de asemenea, prescrise.

„Ma voi intoarce 100%”

Justin Bieber si-a asigurat fanii ca se simte mai bine si face exercitii faciale. „Isi va reveni la normal – e doar o chestiune de timp si nu stim cat de mult, dar va fi OK”, a spus el in clipul video.

Justin Bieber despre primul an de casnicie cu Hailey Baldwin: „A fost foarte greu“

„Evident, corpul imi spune ca trebuie s-o iau usor. Sper ca ma intelegeti si voi folosi acest timp doar pentru a ma odihni si relaxa si ma voi intoarce 100%”, a adaugat el.

Conform clinicii Mount Sinai, recuperarea deplina nu este sigura. Unele persoane se refac in cateva luni. Cu cat tratamentul este luat mai devreme, cu atat sansele de recuperare sunt mai mari, spun medicii.

Foto: Instagram/@haileybieber