Cele doua vedete erau impreuna din octombrie 2018 si s-au separat luna trecuta. People a scris ca Channing Tatum si Jessie J aveau prioritati diferite si obiective care nu mai coincideau.
„Au avut o relatie frumoasa, dar n-a mers. Channing trebuia sa fie mai mereu in Los Angeles ca sa stea cu Everly (fiica lui cu fosta sotie, Jenna Dewan, n.r.). Jessie prefera Anglia. Insa au ramas prieteni”, a dezvaluit o sursa pentru publicatia amintita.
Us Weekly a anuntat, de asemenea, ca actorul si cantareata al carei nume real este Jessica Cornish s-au despartit in urma cu o luna, iar cei doi au ramas prieteni si pastreaza legatura.
Presa a scris in martie ca Channing si Jessie J se gandeau sa se casatoreasca, relatia lor fiind tot mai serioasa, si i-au prin surprindere pe prietenii lor.
„De fapt, lucrurile au devenit asa de serioase, ca au vorbit chiar sa se casatoreasca, ceea ce nu era chiar asa de surprinzator – Channing este un tip matur, care stie exact ce-si doreste”, a scris publicatia New Magazine, citata de Elle.
„A mai fost casatorit inainte, asa ca nu este un subiect de care sa se fereasca, el nu se teme sa se insoare, iar Jessie a fost disperata sa-si gaseasca alesul dupa cateva relatii esuate si crede ca Channig ar putea fi acesta”, a relatat New Magazine.
Tatum a mai fost casatorit cu Jenna Dewn, din 2009 pana in 2018. Fosta sotie a actorului asteapta acum un copil cu actualul ei iubit, Steve Kazee.
Foto: Getty Images