Chrissy Teigen a rezistat fara alcool in vacanta din Italia: „Ma bucur ca-mi voi aminti tot!“

1
De Maria Constantin
6 aug. 2021

Vedeta a renuntat sa mai bea alcool la sfarsitul anului trecut.

Chrissy Teigen tocmai s-a intors dintr-o vacanta in Italia si are cu ce se mandri: dupa multi ani de dependenta, ea a reusit sa nu bea deloc alcool.

Vedeta in varsta de 35 de ani a postat pe Instagram Story mai multe imagini de la Unicef Summer Gala, prezentata de LuisaViaRoma, si la care a participat impreuna cu sotul ei, John Legend, relateaza People.

„Masina, avion, masina, pranz, masina, avion, alt avion, alta masina, pranz pe iaht, cina, cina, cina, alta masina, alt iaht, avion, alt avion, masina, ACASA!!”, a scris Teigen langa un montaj foto in care apare imbracata intr-o rochie semnata de Zuhair Murad.

„N-am facut nimic din ce as regreta”

„N-am mai facut asta de atat de mult timp, ne-a facut sa ne simtim din nou tineri”, a mentionat ea, adresand multumiri pentru UNICEF Italia si LuisaViaRoma pentru invitatie si tuturor celor care au lucrat pentru ca ea sa simta perfect in Italia.

„Dar mai ales multumiri pentru ca m-ati facut sa ma simt atat de draguta si pentru ca m-ati ajutat in aventura mea de a avea prima escapada in Italia fara alcool”, a continuat modelul.

„Apropo, urasc cuvantul ‘sober’ (treaza, n.r.), suna atat de medical. In orice caz, a fost foarte greu sa nu beau acolo unde de obicei ar fi meritat s-o fac. Asta a venit la pachet cu toate modelele atragatoare si tipii din cluburi, a fost o nebunie sa-mi vad toate versiunile mele mai tinere”, a mai scris Teigen.

„Ne-am distrat. N-am facut nimic ce as regreta si ma bucur ca-mi voi aminti tot!”, a incheiat ea.

Cum s-a lasat de baut

Teigen, care are o fetita, Luna (cinci ai) si un baietel, Miles (trei ani), a dezvaluit in decembrie ca a trebuit sa renunte la alcool. Ea avea atunci patru saptamani in care nu mai bause si a mentionat ca volumul „Quit Like a Woman”, scris de Holly Whitaker, a inspirat-o sa lupte cu dependenta.

Chrissy Teigen nu mai crede in diete: „Am petrecut prea multi ani numarand caloriile“

„Acum o luna, de ziua mea (in noiembrie, n.r.), am primit cartea asta de la medicul meu”, a scris vedeta pe Instagram Story. „Am terminat-o cu facutul de ras in fata oamenilor (inca sunt jenata), m-am saturat sa beau toata ziua si sa ma simt ca naiba la 6:00 dimineata, sa nu pot dormi”, a continuat ea.

„Chiar daca crezi ca n-o sa reusesti sau pur si simplu nu vrei sa te lasi, tot e o lectura incredibila”, a mai scris modelul.

Un pahar urmat de multe altele

In urma cu aproape patru ani, Chrissy Teigen a dezvaluit pentru Cosmpolitan ca obisnuia sa bea „prea mult” si ca a luat o pauza de la consumul de alcool.

„Obisnuiam sa beau un pahar de vin cat imi aranjam parul sau ma machiam”, a spus ea in 2017. „Apoi paharul acela ma facea sau mai vreau unul inainte de o ceremonie de gala. Si pe urma si mai multe la gala. Apoi ma simteam rau ca ma faceam de ras in fata oamenilor la care tineam. Iar sentimentul asta nu se compara cu nimic. Te simti oribil. Nu este ceva bun pentru mine, pentru John, pentru nimeni”, a marturisit modelul.

Foto: Instagram/@chrissyteigen