Ducesa de Cambridge a tinut sa-i multumeasca unei tinere pentru o fotografie emotionanta a bunicilor ei, realizata cand acestia erau internati in spital, din cauza infectarii cu coronavirus.
In ultimul an, in cadrul campaniei vizuale „Hold Still”, Ducesa de Cambridge a luat legatura cu cativa dintre cei 100 de finalisti care i-au povestit despre experientele pe care le-au trait in timpul carantinei din Marea Britanie, scrie People.
Cartea de fotografie „Hold Still: A Portrait of Our Nation in 2020” a fost lansata pe 7 mai, iar Kate si Printul William au postat luni, pe canalul lor de YouTube, una dintre convorbirile telefonice cu finalistii proiectului.
71 de ani impreuna. Pana in ultima zi
In vara anului trecut, ducesa a vorbit cu finalista Hayley Evans despre imaginea emotionanta a bunicilor ei, Pat si Ron Wood. Cei doi batrani au fost casatoriti timp de 71 de ani, iar in mai 2020 acestia au fost internati cu COVID-19 la spitalul Worthing din New Sussex, Anglia.
„La inceput au fost ingrijiti separat, dar au fost repede adusi unul langa celalalt. Personalul amabil le-a pus paturile unul langa altul si le-a oferit un salon doar pentru ei”, a povestit nepoata lor langa imaginea sotilor Wood, intitulata „Forever Holding Hands”. In imaginea coplesitoare, cei doi soti se tin de mana in timp ce se afla in paturile alaturate.
Hayley Evans a scris ca, din cauza masurilor de siguranta, a facut fotografia de dupa usa salonului, prin vizor, purtand manusi. A fost ultima oara cand i-a vazut: din pacate, Pat (92 de ani), a murit in somn, iar sotul ei, in varsta de 95 de ani, s-a stins din viata dupa cinci zile.
„Si-au petrecut ultimele zile exact unde ar fi trebuit sa fie si exact cum si-au petrecut ultimii 71 de ani… impreuna”, a scris tanara.
Povestea unei fotografii impresionante
Kate i-a multumit tinerei participante la proiectul sau si familiei sale pentru ca a impartasit aceasta imagine coplesitoare intregii lumi. „Am vrut sa-ti multumesc pentru ca ai trimis fotografia minunata, foarte emotionanta, a bunicilor tai”, i-a spus Kate Middleton, la telefon, autoarei imaginii. „Imi pare foarte rau pentru pierderea ta. Iti sunt foarte recunoscatoare pentru ca ai trimis o imagine atat de personala. Ai reusit sa petreci putin timp cu ei?”, a intrebat-o ducesa pe Hayley.
„Erau intr-o rezerva doar pentru ei, dupa cateva zile de internare, iar cand bunica mea a primit diagnosticul pozitiv, au reusit sa-i mute impreuna”, i-a raspuns tanara.
„Oh, a insemnat mult pentru ei”, a spus Kate.
„Pentru bunica mea a fost grozav sa fie langa el”, a confirmat Evans.
„Fotografia este atat de emotionanta, si ce cred ca este adorabil e de fapt sa auzi povestile oamenilor si lucrurile care au contat pentru ei”, a spus ducesa. „Si mi-a placut fraza ta despre cat de mult apreciau lucrurile simple (…) si ca au putut sa se atinga unul pe celalalt in ultimele lor zile”, a adaugat ea.
Puterea imaginii: Kate Middleton lanseaza un album foto inspirat de pandemie
Evans a mai povestit ca in seara anterioara spitalizarii bunicii sale a reusit sa vorbeasca cu ea si ca au discutat chiar despre familia regala. „Imi spunea cat de mult o iubea pe regina si apoi am vazut cateva imagini video cu tine si tinutele tale”, i-a spus Evans razand. „Ar fi insemnat foarte mult pentru ea ca fotografia sa sa fie selectata fiindca este vorba de tine (…)”, a adaugat tanara.
„Amintirea lor nu se va uita, cu siguranta. Si sa stii ca mesajul lor, rezilienta lor, curajul, dar si micile lor fapte sunt lucrurile care conteaza si care ne tin cu adevarat impreuna si cred ca a fost un mesaj important, mai ales in timpul carantinei, cred ca rezoneaza cu foarte multi oameni”, a consolat-o Kate.
Portretele din vremea pandemiei
Mai multe discutii telefonice pe care Kate le-a purtat cu participantii la proiectul „Hold Still” vor fi publicate in saptamanile urmatoare pe canalul de YouTube al ducilor de Cambridge. Acestia au anuntat pe 5 mai lansarea canalului lor cu o inregistrare video din culisele vietii lor, scrie People.
View this post on Instagram
Volumul „Hold Still”, disponibil acum la vanzare, cuprinde 100 de portrete care reflecta diferitele fatete ale experientelor individuale din timpul pandemiei de COVID-19. Incasarile obtinute vor fi impartite intre organizatia caritabila Mind si National Portrait Gallery.
Foto: Getty Images.