Megan Fox a enumerat toate operatiile si procedurile estetice pe care le-a facut – si ce nu si-ar face niciodata

1
De Teodora Tirca
29 mart. 2024

„Sper ca oamenii se vor linisti dupa asta”, a spus vedeta.

Actrita din Transformers, in varsta de 37 de ani, a participat la podcastul Call Her Daddy, gazduit de Alex Cooper, unde a discutat deschis despre ce proceduri a facut pentru a-si infrumuseta chipul sau corpul, dar si ce nu si-ar face niciodata, din diverse motive.

„Voi vorbi despre toate lucrurile pe care le-am facut”, i-a spus Megan lui Alex. „Simt ca exista multe prejudecati legate de procedurile estetice si nu am cum sa castig. Cu toate acestea, sper ca asa unii oameni se vor mai linisti”, a declarat actrita referindu-se la speculatiile care s-au facut de-a lungul timpului.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Megan Fox (@meganfox)

Megan a dezvaluit ca a avut prima operatie la sani, la varsta de „21 sau 22” de ani, intre primul si al doilea film Transformers, mentionand, de asemenea, ca a avut o abordare „conservatoare a implanturilor”. Apoi, a refacut implanturile dupa ce si-a alaptat copiii, pentru ca sanii ei s-au modificat drastic in acea perioada.

Actrita a facut o a treia operatie la sani „recent”, pentru a-si inlocui implanturile din cauza unor probleme. Vedeta a impartasit ca cele mai recente implanturi ale ei sunt 32D si ca si-a dorit „sani ca ai dansatoarelor de striptease din anii 90”.

Megan a vorbit, de asemenea, despre operatiile pe care nu le-a facut: „Nu am facut niciodata un lifting facial de niciun fel”, i-a spus ea lui Alex Cooper. „Fara lifting la mijlocul fetei, fara lifting lateral al sprancenelor. Desi mi-as dori unul… Si niciun lifting de sprancene in general.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Megan Fox (@meganfox)

Megan a clarificat ca nu si-a facut un lifting cu fire resorbabile pentru ca nu prea crede ca functioneaza, dar si pentru ca ii e teama sa nu interfereze cu alte proceduri pe care va dori sa le faca pe masura ce inainteaza in varsta.

Ea a impartasit ca nu si-a facut nicio interventie legata de indepartarea grasimii bucale, adaugand: „Nu voi fi indeparta niciodata grasime… Mai degraba voi pune, cand voi avea nevoie, pentru ca am in general un corp destul de osos, cu un procentaj mic de grasime.”

Eva Mendes spune ca a avut o „intelegere nonverbala” cu Ryan Gosling ca ea sa renunte la actorie dupa ce devin parinti

In ceea ce priveste nasul ei, Megan a spus ca a facut o rinoplastie „la 20 de ani”, mentionand ca a fost acuzata de „sase, sapte, opt operatii de rinoplastie”, potrivit New York Post.

Desi a suferit o serie de interventii chirurgicale plastice, nu-i place sa apeleze la operatii si ii este teama in mod special de anestezie.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Megan Fox (@meganfox)

„Nu-mi plac operatiile. Corpul meu nu reactioneaza bine la anestezia generala, asa ca atunci cand decid sa fac o interventie chirurgicala este ceva la care m-am gandit de multe ori. Mi-e foarte frica sa nu mor sub anestezie generala. Operatiile nu sunt o gluma pentru mine. Si, prin urmare, nu mi-am facut asa multe cum cred oamenii”, a adaugat ea.

Pe final, vedeta a facut pe toata lumea curioasa, adaugand ca si-a mai facut o procedura pe care nu are de gand sa o dezvaluie, pentru ca functioneaza extrem de bine, dar e prea controversata. Oare la ce s-a referit?

Foto: depositphotos.com