Megan Fox se bucura ca fostul sot, Brian Austin Green, are o iubita: „Sunt recunoscatoare pentru ea”

1
De Maria Constantin
10 iul. 2021

Actrita a postat un comentariu neasteptat dupa ce Brian Austin Green, de care inca nu a divortat oficial, s-a fotografiat sarutandu-se cu noua lui iubita.

Megan Fox si-a aratat sustinerea pentru fostul sot, Brian Austin Green, care incearca sa-si refaca viata dupa ce s-au despartit.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Megan Fox (@meganfox)

Actrita in varsta de 35 de ani a scris marti pe Instagram ca se bucura pentru Green (47 de ani). Acesta a postat o imagine in care apare sarutand-o pe noua lui iubita, dansatoarea profesionista Sharna Burgess (36 de ani).

„A trecut mult timp de cand am fost cu cineva cu care pot sa-mi impart cu adevarat viata”, a scris Green langa fotografia facuta in timpul unei vizite la Walt Disney World’s Animal Kingdom.

„Nu exista altcineva cu care sa-mi imaginez ca mi-as putea-o imparti. Te iubesc”, i-a raspuns vedeta show-ului „Dancing with the Stars”.

Un comentariu-fantoma

„Recunoscatoare pentru Sharna”, a comentat Meghan Fox, adaugand un emoji in forma de inimioara rosie. Ulterior, mesajul a fost sters, dar nu se stie daca vedeta din „Transformers” l-a scos.

Burgess a postat si ea pe Instagram o imagine in care apare sarutandu-l pe obraz pe Brian Austin Green in timp ce vizitau parcul de distractii din Florida cu tematica inspirata de superproductia „Avatar”.

„Chiar si la Disney World tu esti tot ce vad. Nu ma mai satur de tine”, a scris dansatoarea.

Cei doi sunt impreuna de la sfarsitul anului trecut, scrie People. Actorul din „Beverly Hills 90210” si sotia lui s-au despartit in 2019, dupa un mariaj de un deceniu. Brian Austin Green si Megan Fox au trei copii – Journey River, in varsta de patru ani, Bodhi Ransom, in varsta de sapte ani, si Noah Shannon, in varsta de opt ani.

„A fost ceva ce n-am mai trait”

Green si Sharna Burgess au vorbit la inceputul lunii despre modul in care carantina impusa de pandemie i-a ajutat sa fie mai apropiati decat si-ar fi imaginat. „Ne-am intalnit la un coffee shop, au urmat cateva intalniri si apoi ne-am inchis impreuna intr-o casa”, a povestit Burgess pentru People.

„M-am bucurat fiindca ne-am permis sa ne recastigam timpul si a fost grozav”, a continuat ea.

Megan Fox, despre relatia cu Machine Gun Kelly: „Un lucru care se intampla o data in viata”

La randul sau, Green a descris la superlativ noua lui relatie: „A fost ceva ce n-am mai trait in viata mea. La prima noastra intalnire am pierdut notiunea timpului si la fel s-a intamplat si la a doua intalnire. A devenit ceva diferit de orice am trait inainte.”

„Nu ne-am dat seama cu ce avem de-a face pana cand ne-am sarutat prima oara si atunci a aparut atractia si mai mult decat atat. A fost foarte tare. Si avem si aceleasi coordonate morale”, a mai spus starul.

La randul sau, Megan Fox e indragostita de rapperul Machine Gun Kelly.

Foto: Instagram/@meganfox