Suverana Marii Britanii a lipsit duminica de la ceremonia organizata cu prilejul Remembrance Day, de la monumentul Cenotaph, din Londra, din cauza unor dureri de spate. Regina a absentat marti si de la intrunirea Sinodului General al Bisericii Anglicane.
Este pentru prima data in ultimii 51 de ani cand Elisabeta a II-a, care e si Guvernator Suprem al Bisericii Anglicane, nu participa la intrunirea Sinodului, relateaza People. Suverana in varsta de 95 de ani a fost reprezentata la eveniment de fiul ei cel mai mic, Printul Edward.
Vezi această postare pe Instagram
Regina si-a motivat absenta printr-un mesaj emotionant, in care face referire si la sotul ei, Printul Philip, decedat in aprilie la varsta de 99 de ani. „Este greu de crezut ca au trecut 50 de ani de cand eu si Printul Philip am participat la prima reunire a Sinodului General. Nimeni nu poate opri trecerea timpului”, a scris ea.
Mesajul adresat Bisericii
Intrunirea Sinodului General are loc o data la cinci ani si coincide cu alegerile eparhiale.
Regina a multumit Bisericii pentru ca ofera speranta prin inovatie in timpul pandemiei de COVID-19. „Desigur, in societatea noastra foarte diversa si moderna starea natiunii depinde de contributia oamenilor din toate credintele si a celor fara una. Dar pentru credinciosi ultimii ani au fost foarte grei, cu restrictii fara precedent in accesul la confort si la rugaciunea publica. Pentru multi a fost o perioada de anxietate, de durere si de oboseala”, a transmis suverana.
„Insa Evanghelia ne-a dat speranta, asa cum a facut-o de-a lungul anilor; iar Biserica s-a adaptat si si-a continuat menirea, chiar in noi moduri – precum formele digitale de rugaciune”, a adaugat Elisabeta a II-a.
„Sfiintile Voastre si membri ai Sinodului, urmatorii cinci ani nu vor fi mereu simpli. Ca la fiecare nou Sinod, ati mostenit responsabilitati grele, cu multe probleme de rezolvat, chestiuni de dezbatut si decizii dificile de luat. Veti avea de luat in considerare propuneri pentru administrare, pentru conducere, pentru folosirea resurselor si alte chestiuni; si stabilirea unei viziuni pentru viitorul Bisericii”, a continuat regina.
„In unele aspecte vor fi, desigur, puncte de vedere diferite, iar speranta mea este ca veti fi intariti de siguranta iubirii Domnului in timp ce lucrati impreuna asupra traditiei unitatii in fratie a Bisericii pentru implinirea misiunilor”, a mai scris suverana Marii Britanii.
Marea dezamagire a Elisabetei
Palatul Buckingham a anuntat inca de saptamana trecuta ca Regina Elisabeta a II-a va lipsi de la intrunirea Sinodului. „Atenta la recomandarile medicilor sai, Regina a decis sa nu participe la slujba Sinodului General si la Sedinta de Deschidere de marti, 16 noiembrie”, se arata intr-un comunicat al casei regale.
Regina a lipsit si de la ceremonia cu prilejul Remembrance Day de la monumentul Cenotaph, desfasurata duminica in centrul Londrei, din cauza unor dureri de spate.
Motivul pentru care Regina Angliei nu mai merge singura la evenimente
O sursa din cadrul casei regale a declarat ca suverana era „foarte dezamagita” ca nu a putut fi prezenta, intrucat considera ceremonia emotionanta organizata in onoarea celor care si-au pierdut viata in razboi drept „unul dintre cele mai importante angajamente din timpul anului”. „Nimeni nu regreta mai mult absenta de azi a Reginei decat Majestatea Sa”, a spus sursa.
In cei 69 de ani de domnie, suverana a lipsit de la ceremonia memoriala de la Cenotaph de numai sase ori: de patru ori intrucat nu se afla in tara, iar de doua ori pentru ca era insarcinata.
Recomandarile medicilor: fara calarie si Martini!
Regina Elisabeta si-a anulat mai multe angajamente dupa ce a fost internata in spital pe 20 octombrie iar medicii i-au recomandat sa se odihneasca. La evenimentele la care a participat in octombrie ea a folosit un baston, iar in ultimele luni medicii au sfatuit-o sa renunte la calarit si sa nu mai bea Martini.
Regina si-a continuat activitatile usoare, la birou, si a putut fi vazuta facand cateva glume intr-un dialog video jovial cu castigatorul Medaliei de Aur a Reginei pentru Poezie. De asemenea, ea a petrecut un weekend la Casa Sandringham, una dintre proprietatile familiei regale.
Foto: Instagram/@theroyalfamily