Primul manuscris al autobiografiei printului Harry, ‘Spare’, a fost de doua ori mai lung decat versiunea finala, a declarat ducele de Sussex.
Printul Harry a declarat in aceasta saptamana ca proiectul initial al memoriilor sale „Spare” avea 800 de pagini si includea detalii sensibile despre interactiunile cu fratele sau, printul William, si cu tatal sau, regele Carol al III-lea, pe care le-a taiat ulterior.
Printul Harry, noi dezvaluiri despre cartea sa: „Rezerva”
„Rezerva” va fi o carte care ramane in istorie. Printul Harry a fost primul membru al familiei regale care a scris o autobiografie atat de intima.
Cartea, lansata pe 10 ianuarie 2023, include mai multe afirmatii explozive despre familia regala, mai ales ca William l-a atacat fizic o data in timpul unei discutii aprinse intre frati la Nottingham Cottage, unde locuia Harry.
„Prima versiune a fost diferita. Avea 800 de pagini, iar acum a ajuns la 400 de pagini. Ar fi putut fi doua carti, sa o spunem asa. Iar partea cea mai grea a fost sa scoatem lucruri”, a spus el, explicand ca a avut zeci de convorbiri telefonice cu scriitorul sau fantoma.
„Sunt unele lucruri care s-au intamplat, in special intre mine si fratele meu si, intr-o oarecare masura, intre mine si tatal meu, pe care pur si simplu nu vreau ca lumea sa le stie. Pentru ca nu cred ca m-ar ierta vreodata”, a declarat Harry intr-un interviu pentru The Telegraph.
Prince Harry says 400 pages cut from book ‘Spare’ because William, Charles would never forgive him https://t.co/LjEaBxKPNZ
— Fox News (@FoxNews) January 14, 2023
Printul Harry, replici dure la adresa fratelui sau, printul William
Harry a insistat ca in cartea sa nu este vorba despre incercarea de a „prabusi monarhia – este vorba despre incercarea de a o salva de ea insasi”. Ducele de Sussex a spus ca se simte ingrijorat si pentru nepotii sai, printii George si Louis si printesa Charlotte, deoarece se vor confrunta cu aceeasi dinamica mostenitor/rezerva cu care el si fratele sau mai mare au fost nevoiti sa se confrunte.
View this post on Instagram
„Stiu ca dintre acesti trei copii, cel putin unul va sfarsi ca mine, cel de rezerva”, a spus el. „Si asta ma doare, ma ingrijoreaza”, a mai spus Harry, in ciuda faptului ca William „mi-a spus foarte clar ca copiii lui nu sunt responsabilitatea mea”.
Cartea scrisa de Printul Harry intra in Cartea Recordurilor
Guinness World Records a anuntat ca „Spare” a devenit cea mai bine vanduta carte de non-fictiune din toate timpurile, dupa ce a fost vanduta in 1,43 milioane de exemplare in prima zi de vanzare in Marea Britanie, SUA si Canada.
Recordul a fost detinut anterior de cea de-a patra carte a lui Barack Obama, A Promised Land (2020), care s-a vandut in 887.000 de exemplare in ziua lansarii sale.
Ducele de Sussex a promovat intens cartea inainte de lansare, acordand interviuri la ITV, The Late Show With Stephen Colbert, 60 Minutes si Good Morning America.
Printre declaratiile controversate, Harry a dat de inteles ca presa britanica a fost „ajutata si incurajata” de familia sa pentru a-l ataca pe el si pe sotia sa, Meghan Markle.
Harry a declarat pentru Telegraph ca isi doreste cu adevarat ca fratele si tatal sau sa se intoarca in viata lui, dar le-a cerut acestora sa isi ceara scuze pentru modul in care au tratat-o pe sotia sa, Meghan Markle.
Foto: Instagram/@theroyalfamily