„A trebuit sa ma impac cu faptul ca probabil nu vom primi niciodata o explicatie sincera sau o scuza sincera”, spune Harry in episodul sase al serialului „Harry & Meghan”, difuzat de Netflix.
„Eu si sotia mea am trecut peste asta. Ne concentram pe ceea ce urmeaza”, a mai spus el.
Harry (38 de ani), care a renuntat la indatoririle regale in 2020, sustine ca el si Meghan Markle (41 de ani) au fost manipulati de Palatul Buckingham in timpul plecarii lor, dar si dupa separarea de monarhie, relateaza Page Six.
„Tot ce ni s-a intamplat a fost mereu menit sa ni se intample. Fiindca daca ii spui puterii adevarul, asa iti raspunde”, a spus el.
La inceputul documentarului, Meghan Markle spune ca a fost „tapul ispasitor” pentru familia regala, iar prietena ei, Lucy Fraser, o sustine. „Ei au alimentat povestile despre ea, fie ca erau adevarate sau nu, pentru a evita ca alte povesti favorabile sa fie tiparite”, a spus aceasta.
Vezi această postare pe Instagram
Harry a acuzat casa regala ca a dezvaluit presei informatii despre mutarea temporara a familiei sale in Canada, in ianuarie 2020, si a sustinut ca un detaliu dintr-un mail pe care i l-a trimis tatalui sau, Regele Charles al III-lea, a aparut in presa. „Asta a fost cadoul. Ma gandeam: ‘Wow. Povestea noastra, vietile noastre, au fost efectiv trase de sub noi'”, a povestit el.
Ducele de Sussex a vorbit si despre un comunicat pe care el si fratele sau l-au emis in ianuarie 2020, in care erau negate informatiile potrivit carora William (40 de ani) l-ar fi scos in afara familiei. „Nimeni nu mi-a cerut permisiunea ca sa-mi puna numele pe o declaratie exact asa. Nu mi-a venit sa cred. Erau fericiti sa minta ca sa-mi protejeze fratele si timp de trei ani n-au fost dornici sa spuna adevarul ca sa ne protejeze”, a spus el.
Vezi această postare pe Instagram
Palatul Buckingham si Palatul Kensington nu au comentat afirmatiile facute in documentarul Netflix.
Harry, care insista ca nu a dorit niciodata ca plecarea sa din familie sa o afecteze pe bunica lui, regretata regina Elisabeta a II-a, traieste in prezent in Montecito, California, impreuna cu Meghan Markle si cei doi copii. Fiul lor, Archie, s-a nascut in mai 2019, iar fetita lor, Lilibet, a venit pe lume doi ani mai tarziu.
Foto: depositphotos.com