Robbie Williams a parasit-o de trei ori pe Ayda Field inainte de a se casatori cu ea

1
De Maria Constantin
12 aug. 2020

Robbie Williams si Ayda Field sunt casatoriti de zece ani, insa inceputul relatiei lor a fost foarte sinuos.

Vineri au implinit zece ani de casnicie, iar relatia lor este acum mai puternica decat niciodata. Insa nu a fost mereu asa: Robbie Williams si Ayda Field au dezvaluit in podcast-ul „(Staying) At Home With The Williamses” / „(Stand) Acasa cu Williamsii” ca inceputul povestii lor de iubire a fost foarte complicat.

„Mi-a frant inima de multe ori”

Ayda a marturisit ca Robbie a parasit-o de trei ori inainte ca ei sa ramana impreuna, scrie Hello! Magazine. Cantaretul a explicat ca atunci se lupta cu efectele dependentei si relatia nu s-a infiripat in cel mai bun moment al vietii lui. El a spus ca ajunsese chiar sa o minta pe Ayda ca se va interna intr-un centru de dezintoxicare pentru a fi sigur ca se desparte de ea.

„Ma aflam intr-un loc intunecat si faceam lucruri intunecate. Mi-a frant inima de multe ori, dar noi am trecut peste asta”, a spus Ayda. „Prin lucruri intunecate vrei sa zici ca am terminat-o cu tine de trei ori”, i-a raspuns Robbie.

Si totusi, nu acesta a fost cel mai rau lucru pe care i l-a facut Robbie, a spus Ayda. „Nu doar ca m-ai parasit de trei ori, mai rau a fost ca nici nu-mi spuneai ca ma parasesti, doar dispareai si apoi imi trimiteai lucrurile in saci de gunoi”, a dezvaluit ea.

„Te-am vrajit”, i-a spus amuzat starul. „M-ai vrajit si dupa vreo trei saptamani au aparut sacii de gunoi in drumul meu. Si masina a venit pe platforma cu factura de plata”, a continuat Field. „Asta n-ar fi trebuit sa se intample”, a admis Robbie.

Expansiunea energetica a universului

Cuplul a continuat sa depene amintiri din perioada tulbure a relatiei lor. Ei au povestit cum s-au cunoscut, amandoi fiind de parere ca n-au avut parte de cel mai bun inceput, insa au decoperit ca aveau interese comune cand au intrat in vorba la o petrecere.

Iubire cu nabadai: Robbie Williams i-a frant inima Aydei de trei ori inainte de a o cere in casatorie

„A existat un moment cand am inceput sa vorbim si atunci a fost o clipa incredibila pe canapeaua pe care stateam de vorba, am simtit un fel de expansiune energetica a universului si a fost ca si cum te stiam de o viata si cineva ma intelegea, iar eu il intelegeam”, i-a spus Ayda sotului ei.

„A fost ca un limbaj tacut, aceasta senzatie electrica emotionala foarte puternica; era ca si cum as respira pentru prima oara”, si-a amintit, la randul lui, artistul. „M-am simtit atunci la fel de in largul meu cum ma simt acum”, a adaugat el.

Foto: Instagram/Ayda Field