Scriitorul care l-a ajutat pe Harry sa-si scrie memoriile spune ca Printul l-a „exasperat”: „Incepeam sa ridic vocea”

1
De Georgiana Dorobantu
10 mai 2023

Scriitorul din umbra care l-a ajutat pe Printul Harry sa scrie cartea de memorii „Spare”/”Rezerva”, dezvaluie ca intreg procesul a fost unul dificil, iar printul l-a „exasperat”.

„Am fost exasperat de Printul Harry”, a scris J. R. Moehringer pentru New Yorker, citat de Page Six. El si-a amintit in mod deosebit o discutie aprinsa pe Zoom, pe care a avut-o cu Harry la ora 2 noaptea.

„Capul imi zvacnea, maxilarul era inclestat si incepeam sa ridic vocea”, a dezvaluit scriitorul in varsta de 58 de ani.

Situatia a devenit atat de tensionata intre ei incat J. R. Moehringer a crezut ca va fi concediat si va pierde proiectul.

„O parte din mine era capabila inca sa iasa din situatie si sa se gandeasca ‘Este atat de ciudat. Tip la Printul Harry'”, si-a amintit el.

„Apoi, pe masura ce Harry a inceput sa ma contrazica si obrajii sai au devenit rosii, iar ochii i s-au micsorat, un alt gand stresant a aparut: ‘Oau, totul s-ar putea incheia chiar aici'”, a continuat scriitorul.

Acest episod a avut loc in vara anului 2022, cand autorul si Printul Harry au ajuns la „un pasaj dificil” referitor la timpul petrecut de print in armata.

La finalul instructiei militare Printul Harry a fost „capturat de falsi teroristi”, potrivit lui Moehringer.

„Are o gluga pe cap, este tarat intr-un buncar subteran, batut, infometat, inghetat, dezbracat, fortat sa stea in pozitii chinuitoare de catre rapitorii care poarta cagule”, a scris autorul.

Scopul simularii a fost acela de a determina daca printul are abilitatile necesare de a supravitui daca ar fi capturat in realitate intr-o zona de razboi.

La final, „rapitorii” lui Harry il izbesc de un perete, il strang de gat si ii adreseaza insulte, inclusiv unele legate de mama sa, Printesa Diana. Autorul dezvaluie ca unul dintre participantii la simularea de rapire i-a cerut iertare lui Harry.

„Harry si-a dorit mereu sa incheie aceasta scena cu un lucru pe care l-a spus rapitorilor, o reactie care mie mi se parea ca nu este necesara si cumva deplasata”, a dezvaluit autorul, adaugand ca a refuzat si in timpul editarii sa adauge remarca.

In cele din urma, in timpul acelei discutii tensionate pe Zoom, Harry i-a explicat punctul lui de vedere.

„Mi-a explicat calm ca intreaga sa viata oamenii i-au subestimat capacitatea intelectuala si acest moment de sclipire demonstreaza ca si dupa ce a fost batut, lovit, deprivat de somn si mancare, si-a pastrat mintea agera”, a scris Moehringer, citat de Page Six.

Dar scriitorul a insistat ca replica pe care Harry vrea sa o includa nu este necesara.

Printul a cedat in cele din urma, iar in final a adaugat: „Chiar imi place sa vad cand te enervezi asa”.

Moehringer a fost initial abordat sa devina scriitorul din umbra al cartii „Spare” in vara anului 2020

El a recunoscut ca a ezitat la inceput, dar cand a aflat ca este pentru Printul Harry a acceptat pentru ca „eram curios, bineinteles”.

Desi s-au inteles inca de la inceput, Moehringer spune ca a fost ingrijorat pentru ca nu stia sigur cat de mult voia Harry sa dezvaluie in carte.

Scriitorul spune ca in cele din urma a rezonat cu povestea printului, dar a fost si infuriat de experientele prin care acesta a trecut.

„Modul in care a fost tratat, atat de straini, cat si de cei apropiati, este grotesc”, a declarat autorul.

Dupa pandemia de COVID-19, Moehringer a locuit in casa de oaspeti de pe proprietatea lui Harry si Meghan, din Montecito, California, in perioada in care a lucrat la carte.

„Meghan, stiind ca imi este dor de familia mea, imi aducea tot timpul tavi cu mancare si dulciuri”, isi aminteste scriitorul.

El a mai spus ca a fost socat de frenezia produsa in media de lansarea cartii, in ianuarie 2023, dezvaluind ca a fost urmarit de reporteri si fotografi, ceea ce i s-a parut inspaimantator.

Foto: depositphotos.com