„The Queen’s Gambit“, varianta de scena: Serialul va fi transformat in musical

1
De Maria Constantin
23 mart. 2021

Povestea din serialul Netflix va fi adaptata pentru un spectacol pe Broadway. Deocamdata nu se stie cine o va interpreta pe Beth Harmon.

„The Queen’s Gambit” a fost unul dintre cele mai incantatoare surprize pe care Netflix ni le-a oferit anul trecut. Dupa ani la rand in care adaptarea pentru televiziune a romanului scris in 1983 de Walter Tevis a fost amanata, am putut vedea, in sfarsit, povestea transpusa intr-o miniserie TV lucrata ca la carte.

Cele sapte episoade in care Anya Taylor-Joy a stralucit nu au fost, insa, suficiente pentru fanii pe care aceasta productie i-a cucerit si, din pacate, nu exista nicio veste despre un posibil sezon nou. Dar asta nu inseamna ca universul din „Gambitul Damei” se opreste aici: povestea va fi redata si intr-un musical.

Conform Variety, drepturile pentru versiunea de teatru au fost cumparate de Level Forward, compania care a inregistrat succese importante cu piesele „What The Constitution Means To Me” si „Slave Play”. Desi e inca prea devreme pentru a vorbi de certitudini, publicatia citata scrie ca se intentioneaza transpunerea romanului intr-un musical pe Broadway.

Cine va primi rolul jucat de Anya Taylor-Joy?

Ca si in serial, povestea o va urmari pe Beth Harmon, o tanara orfana din Kentucky, a carei viata se schimba cand isi descopera pasiunea pentru sah. Actiunea o urmareste pe Beth in anii in care devine o vedeta in lumea sahului, in timp isi infrunta demonii.

Va exista sezonul 2 pentru „The Queen’s Gambit“?

„Povestea este precum chemarea unei sirene in timpul dificultatilor contemporane pentru echitatea de gen si de rasa si abia asteptam sa incepem proiectul”, au adaugat reprezentantii Level Forward.

Deocamdata, distributia nu este cunoscuta si nu se stie cine va prelua rolul jucat de Anya Taylor-Joy. Dar acesta e inca un motiv pentru a astepta sfarsitul pandemiei, cand vom putea merge din nou relaxati la teatru, noteaza Harper’s Bazaar.

Foto: PR.