Vestimentatia lui David Beckham se dovedeste o sursa de inspiratie pentru sotia lui. Nu pentru munca ei in industria modei, ci pe post de „munitie” pentru o postare amuzanta pe Instagram Story.
Frumoasa si bestia
In imaginea postata in Duminica Pomenirii, dedicata soldatilor britanici cazuti la datorie, Victoria apare imbracata cu o pereche de jeansi albastri si o bluza portocalie cu guler pe gat si maneci albastre. Aflat langa ea, David poarta o camasa alba, sacou gri si pantaloni din velur maron – o tinuta care facea nota discordanta cu cizmele prea mari din picioarele lui.
Victoria a postat apoi pe contul sau de Instagram o versiune editata a imaginii in care compara cizmele lui David cu cele ale lui Gaston, personajul din „Frumoasa si Bestia”, scrie Harper’s Bazaar. „Gaston isi vrea cizmele inapoi @davidbeckham”, a scris ea.
„Revansa va fi dulce”
David, care s-a pozat langa sotia lui, si-a motivat tinuta scriind ca a fost „o optiune de ultim moment”. „Asadar, sotia mea a decis sa posteze inainte sa ma intrebe si pe mine sau sa scoata din poza alegerea mea de ultim moment a incaltamintei”, a scris el pe Instagram Story, distribuind montajul foto cu el si Gaston facut de Victoria.
Manichiura-semnatura pentru vara a Victoriei Beckham
Fostul fotbalist a avertizat-o, glumind ca acest gest nu va ramane fara consecinte: „Revansa va fi dulce @victoriabeckham”, i-a promis el.
Foto: Instagram/Victoria Beckham