Fie ca esti deja mamica, esti insarcinata sau planuiesti sa fii, este important sa cunosti rezultatele acestui studiu despre bebelusii femeilor stresate.
Cercetatorii de la Universitatea Washington din St. Louis si Dartmouth College au descoperit o legatura intre nivelurile de cortizol din parul copiilor mici — un biomarker al stresului pe termen lung — si depresia prenatala a mamelor. Aceste descoperiri, publicate in American Journal of Human Biology, sugereaza ca modul in care corpul raspunde la stres poate fi influentat de conditiile traite in uter, potrivit co-autoarei studiului, Theresa Gildner, profesor asistent de antropologie biologica la WashU.
„Testele de cortizol din par sunt mai putin invazive decat testele de sange, metoda standard de masurare a cortizolului, si mai utile decat testele de saliva, care reflecta doar modificarile pe termen scurt ale cortizolului. Testele de cortizol din par pot cuantifica expunerea cumulativa la cortizol pe perioade extinse de timp”, a explicat Gildner, care a mai spus ca studiul a fost efectuat in primul rand in scopuri de cercetare, dar are si potentiale aplicatii clinice.
Copiii femeilor care s-au stresat in timpul sarcinii au de suferit mai tarziu
Axa hipotalamo-hipofizo-suprarenala (HPA) este sistemul organismului de gestionare a stresului. Atunci cand organismul se confrunta cu stresul, axa HPA elibereaza un hormon steroid numit cortizol. Nivelurile de cortizol fluctueaza in mod natural pe parcursul zilei si ca raspuns la stres, dar in general scad odata ce amenintarea trece.
Cu toate acestea, stresul cronic poate perturba activitatea axei HPA, facand ca nivelurile de cortizol sa ramana ridicate. Acest lucru poate duce la probleme grave de sanatate, inclusiv boli metabolice, disfunctii ale sistemului imunitar, inflamatii crescute, cancer si afectiuni psihice.
In timpul sarcinii, cortizolul traverseaza usor placenta. Atunci cand nivelul de cortizol al unei persoane insarcinate ramane ridicat, acesta poate dauna si fatului si afecta dezvoltarea, inclusiv rata de crestere a bebelusului.
„Modificarile nivelului de cortizol la descendenti ar putea fi potential benefice, conducand eventual la o crestere si dezvoltare accelerata ca raspuns la adversitatea timpurie (n.r. evenimentele traite in timpul sarcinii). Practic, copilul primeste semnale in utero de la mama ca lumea exterioara este stresanta, iar modelul sau de crestere s-ar putea ajusta ca raspuns. Cu toate acestea, aceste modificari ar putea avea, de asemenea, efecte negative pentru copil, inclusiv o greutate mai mica la nastere si probleme mai tarziu in viata, cum ar fi probleme comportamentale si un risc ridicat de a dezvolta afectiuni asociate cortizolului, cum ar fi depresia, anxietatea, problemele digestive si cresterea in greutate„, explica cercetatoarea Theresa Gildner.
Simptome de sarcina. Primele semne care iti dau de veste ca esti insarcinata
Desi stresul din timpul sarcinii se transmite la bebelusi, depresia postnatala nu ii afecteaza
Cercetatorii au testat, de asemenea, productia materna de cortizol la 15 luni dupa nastere, dar nu au gasit aceeasi legatura. De asemenea, ei nu au gasit o conexiune intre depresia postnatala si nivelurile de cortizol ale copiilor, sugerand ca doar expunerea directa in timpul sarcinii i-a afectat.
Studiul de fata a fost relativ mic, pe 46 de mame si 40 de copii mici, cu varsta medie de 15 luni, dar rezultatele sunt incurajatoare. Gildner spune ca spera sa se bazeze pe acest studiu, recrutand un esantion mai mare si continuand testele mai tarziu in viata.
„Acest lucru ne-ar putea ajuta sa intelegem cat timp dureaza efectul expunerii materne la depresie in utero”, spune Gildner.
Ce analize trebuie sa faci inainte de a ramane insarcinata?
Asadar, daca esti insarcinata sau planuiesti sa concepi in viitorul apropiat, retine ca nivelul tau de stres are un impact mai mare decat ai crede asupra bebelusului.
Asigura-te ca te relaxezi si ca ii asiguri un mediu linistit viitorului tau copil, astfel incat sa se dezvolte armonios.
Foto: Freepik.com