Ca sa te asiguri ca ai o rutina de shopping sustenabila, tot ce trebuie sa faci este sa adopti cateva obiceiuri simple, deloc greu de urmat.
Cumpara mai putin
Cand cumperi mai putine haine, te gandesti mai mult la fiecare achizitie facuta. Chiar imi trebuie rochia asta? Va rezista testului timpului si voi putea sa o port multi ani de acum incolo? Mai putine haine in dulap inseamna un grad redus de poluare pentru planeta, dupa cum bine spunea colega mea intr-un articol precedent. In plus, sifonierul tau va arata mult mai zen atunci cand va fi format doar din piese esentiale, pe care le poti purta oricand.
Cumpara local
Pe langa faptul ca e o buna si relaxanta activitate de weekend, mersul la piata e si unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poti face pentru planeta. Stiai ca unele alimente pot calatori zeci de mii de kilometri inainte de a ajunge la tine in farfurie? Transportarea lor foloseste tone de resurse naturale si contribuie la poluarea mediului. Produsele locale, vandute la piata, sunt transportate pe distante scurte si sunt in general crescute cu metode prietenoase cu mediul.
Refoloseste si reduce deseurile
Reciclarea nu e doar despre a separa hartia de plastic. Reciclezi alegand sa-ti cumperi cafeaua preferata in propria cana, adusa de acasa, inlocuind servetele de hartie cu variante din material textil, ce pot fi spalate si refolosite, si inlocuind bateriile de unica folosinta cu unele reincarcabile.
Ingrijeste-ti hainele cu produse naturale
Era o vreme cand detergentii de haine naturali, fara produsi chimici in compozitie, erau foarte greu de gasit, dar acum poti alege dintr-o multitudine de optiuni sanatoase pentru mediu si pentru intreaga familie, dar la fel de eficiente in indepartarea petelor.
Cumpara sezonier
Cred ca suntem toti de acord ca cele mai zemoase si mai dulci piersici se gasesc in iunie si iulie si cele mai proaspete si mai delicioase mere in septembrie si octombrie. Cumparand alimente in sezon, te asiguri ca faci alegeri crescute local, care nu au fost modificate genetic.
Alege variante organice
Deja stii cat de important este sa consumi alimente organice, dar stiai ca si materialele din care sunt facute hainele tale pot fi organice? Verifica etichetele si uita-te dupa optiuni din bumbac organic precum lana si velurul.
Cauta ajutor
Sunt foarte multe aplicatii care te pot ajuta in calatoria ta catre un shopping mai sustenabil. Mie imi place Good Guide, care-ti permite sa analizezi scorul a peste 250,000 de produse, calculat in functie de eforturile companiei pentru protectia sanatatii, mediului si societatii.
Cumpara vintage
Nu e nimic mai sustenabil decat achizitia de produse second-hand. Data viitoare cand esti in cautarea unei rochii noi, de ce nu faci o vizita shop-ului vintage din cartier? Poate gasesti ceva extraordinar si vei sti sigur ca nimeni nu va mai purta tinuta ta.
Foto: Instagram – Carmen Grace Hamilton